Angajaţii Minprest de la Seciuri, nemulţumiţi de salarii

Circa 50 de angajaţi ai societăţii Minprest care prestează activitate la Cariera Seciuri spun că sunt nemulţumiţi de banii pe care îi primesc lunar pentru activitatea depusă. Oamenii spun că salariile sunt mai mult decât mizere şi anunţă proteste în masă dacă nu vor beneficia de o majorare. Conducerea societăţii, pe de altă parte, spune că oamenii au fost de acord cu aceste salarii atunci când s-a încheiat contractul individual de muncă.

Angajaţii Minprest de la Cariera Seciuri din Prigoria, cu precădere personalul secţiei de pompieri, spun că nu îşi permit să-şi mai întreţină familiile în condiţiile în care salariul lunar net este de cinci milioane lei vechi. Oamenii spun că provin din alte localităţi, fac naveta zilnic contracost şi au în întreţinere cel puţin doi copii. Spun că au încercat să discute despre aceste probleme cu cei din conducerea unităţii, însă li s-a spus să plece dacă nu le convine salariul pe care îl primesc. „Formaţia de pompieri suntem preluaţi de la o firmă din Bucureşti la care am lucrat timp de doi ani. Am fost la Minprest timp de şapte ani, după care din aprilie am revenit. În luna aprilie am luat 5 milioane şi bonuri. Suntem 46 de angajaţi de aici nemulţumiţi de salariile mici. Nu ne ascultă nimeni, suntem oameni cu probleme, unici susţinători de familie şi nu facem faţă cu banii pe care îi luăm. La firma din Bucureşti luam în jur de opt milioane. Am ajuns în culmea disperării, n-avem transport, cazare, nimic asigurat. Eu fac naveta din Alimpeşti. Noi suntem cei care aducem bani în firmă şi ei îşi bat joc de noi”, a declarat Ion Pârvulescu, pompier în cadrul Secţiei de Pompieri a societăţii Minprest de la exploataţia Seciuri-Prigoria.

Giorgi: 80% din angajaţi sunt în aceeaşi situaţie

Conducerea societăţii Minprest spune că aceşti angajaţi care acum sunt nemulţumiţi au fost de acord cu salariile acestea prin semnarea contractului individual de muncă. „Atâta timp cât salariile de încadrare sunt de 750 lei, după ce se opresc dările cam atât rămâne. Pompierii au fost încadraţi începând cu 12 aprilie şi conform contractului colectiv de muncă în prima lună de serviciu sunt încadraţi pe minimul pe economie. Aproape 80% din angajaţi sunt în această situaţie. Nu i-a obligat nimeni să semneze contractul individual de muncă pe salariul respectiv, dacă nu le-a convenit puteau să nu-l semneze şi găseam pe altcineva. Ştiau că atât o să ia. La firma unde lucrau până acum tot şapte milioane luau, dar acolo se făcea evaziune şi primeau nouă milioane bani cash, noi nu ne permitem să facem aşa ceva”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul societăţii Minprest.

„Să demonstreze că merită mai mult”

Conducerea Minprest admite că angajaţii de la celelalte secţii de pompieri au salarii mai mari faţă de cei de la Seciuri, dar spun că acest lucru se datorează  faptului că beneficiază de spor de vechime. Directorul Gabriel Giorgi mai spune că au posibilitatea să-şi mărească salariile dacă şeful secţiei va întocmi un referat prin care să fie aduse justificări solide care să-i determine să le acorde mai mulţi bani.”Există posibilitatea măririi salariului oricărui angajat din Minprest în baza grilei de salarizare care este negociată cu sindicatele. În anumite limite se poate negocia salariul respectiv. Având o meserie calificată nu pot să rămână la nivelul acela, dar trebuie să demonstreze că merită. În funcţie de realizările lor şi de competenţa fiecăruia va creşte salariul în baza unui referat făcut de şeful lor. Dacă vor avea în continuare acelaşi comportament ostil faţă de conducerea executivă a unităţii, sigur nu o să se întâmple asta”, a mai spus Gabriel Giorgi, directorul Minprest.   

Vizualizări: 231

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: