Anormalitatea a reintrat în normal

Vai, şi ce ne mai speriaseră PSD-ul şi PNL-ul! Nu mai contenea presa anti-băsesciană cu laudele la adresa normalităţii de care dă dovadă opoziţia. Că vor binele ţării, că au renunţat la orgoliile mărunte, că puţin le pasă cine va fi preşedinte, atâta timp cât supra-omul Johannis va fi premier. Uite că se poate, ţipau Antenele. Băsescu vrea să tulbure din nou liniştea la care făcut apel PSD şi PNL, zicea Realitatea. Dar buna înţelegere în politică durează o săptămână. De fapt, nu s-a terminat bine nici săptămâna aia, că Geoană s-a gândit el mai bine şi-a spus că, la urma urmei, şi Antonescu e tot un fel de Băsescu, dacă promite că Johannis va fi premier în cazul în care el câştigă alegerile. De fapt, Geoană şi-a dat seama de altceva. Sau, mă rog, şi-a amintit. Şi-a amintit că pe el nu-l interesează câtuşi de puţin cine va fi premier, ci cine va fi preşedinte. De fapt, cu câteva eforturi, a rememorat şi faptul că s-a băgat de la bun început în această luptă a lui Crin cu Traian tocmai ca să mai poată să şuntească nişte procente de la ultimul. S-a prins însă târziu că, mai degrabă, cel şuntit a fost el, cel ale cărui procente i-au întors spatele şi au plecat voioase spre Antonescu. Ori, măcar atâta lucru ştie şi Geoană: că la preşedinţie nu se premiază locul trei şi nici nu se joacă finala mică.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: