ANRE: CEO are clauze discriminatorii în oferte

Complexul Energetic Oltenia a fost amendat cu 20.000 de lei pentru că, susţine Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ofertele de vânzare de pe bursa energiei nu sunt făcute conform legii conţinând informaţii distorsionate legate de preţuri şi durată contractuală şi că au clauze discriminatorii adresându-se unui număr redus de participanţi. CE Oltenia a anunţat că va contesta amenda în instanţă pe motiv că şi alţii înaintea acestei conduceri a făcut contractele la fel şi nu au păţit nimic. Există însă posibilitatea ca producătorul de energie să piardă o parte din cifra de afaceri dacă vor fi mai multe amenzi pe acelaşi tip de nereguli constatate.

Potrivit ANRE, Direcţia Generală Piaţa de Energie Electrică a înaintat Direcţiei Generale Control cinci note de sesizare în vederea sancţionării CE Oltenia, toate acestea având ca obiect activitatea desfăşurată de societate pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB). Direcţia generala de control a ANRE a analizat patru din cele cinci note, din care pentru două au fost aplicate sancţiuni, pentru celelalte două fiind întocmite documentele in vederea sancţionării, conform prevederilor legale în vigoare.  Complexul Oltenia s-a prezentat pe bursa energiei cu oferte care încalcă prevederile legale în vigoare. Ofertele sunt distorsionate în ceea ce priveşte preţul şi durata contractului. ANRE mai spune că CEO pune în contracte clauze discriminatorii deoarece se adresează unui număr redus de participanţi pe piaţă.

Cinci sesizări, CEO contestă acuzaţiile

ANRE susţine că "În calitate de participant la Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale de energie electrică (PCCB), CE Oltenia a solicitat Operatorului PCCB - OPCOM S.A. înregistrarea in vederea tranzacţionării, a unor oferte de vânzare cu preţ minim si a contractelor de vânzare-cumpărare aferent, ce cuprind informaţii care induc semnale de preţ si de durata contractuală distorsionate, clauze contractuale discriminatorii care se adresează unui număr redus de participanţi la piaţă, precum si clauze contractuale de condiţionare a vânzării de realizarea unui export, încălcând prevederile legale in vigoare", precizează ANRE pentru hotnews.ro.

Potrivit presei locale, dacă CE Oltenia mai primeşte amenzi pentru aceleaşi probleme sesizate, ar putea plăti cu un procent din cifra de afaceri. Într-un comunicat de presă, compania spune că ofertele de vânzare ale CE Oltenia au respectat prevederile articolelor din Legea Energiei nr.123/2012, procedurile şi regulamentele emise de ANRE şi că preţul a fost fix, iar cantităţile au fost bine definite. „În ultimii 5 ani, acest gen de contracte a fost practicat pe scară largă de foarte mulţi producători, flexibilitatea fiind un atu folosit nu numai de fostele complexuri energetice care intră astăzi în componenta CE Oltenia. Niciunul dintre aceştia nu a fost vreodată amendat, din acest motiv“, se arată în comunicatul CEO. ANRE a aplicat, intr-o jumătate de an, sancţiuni de 8,7 milioane de lei in sectorul energetic.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: