Antananarivo, j'arrive!

Toată lumea a fost fascinată, la școala încă fiind, de capitala Madagascarului. Am dreptate? Antananarivo, așa îi zicea. Era printre primele învățate, alături de Ulan Bator, Ougadougou și Paris. O insulă lângă Africa, ce poate fi mai interesant?

Strâng deja bani să merg în Antananarivo. Am o prietenă fotograf care-i acolo de aproape un an. Doar că ce mă așteaptă în Tana (numele de alint al capitalei Madagascarului) este complet diferit de imaginația copilăriei mele. Ceva paradis natural, e drept, dar în rest multă foamete, sărăcie și motive de depresie. Prietena asta mi-a povestit foarte pe scurt ce a făcut în trei zile din ultima săptămână. Vă zic poveștile cum mi le-a zis.

Povestea 1: Am fost pe coasta de sud-est și am făcut un reportaj dintr-un trib care, prin tradiție, își abandonează sau chiar omoară gemenii la naștere. Spun că poartă ghinion.

Povestea 2: Altă dată am fost într-o localitate de pe lângă Tana unde au un festival în cadrul căruia își deshumează morții. Au un respect foarte mare pentru morți și așa înțeleg ei să-i celebreze.

Povestea 3: În fine, am mai fost într-un sat din sud unde țăranii omorâseră cu pietre și furci 90 de hoți de vite în aceeași zi. Se mândreau foarte tare cu asta, la ei furtul de vite e o infracțiune similară cu crima, fiind foarte săraci. Autoritățile nu le-au făcut nimic, au considerat că au fost în legitimă apărare.

Astea sunt cele trei povești spuse de românca ce trăiește în paradisul cu săraci. Dar apoi a adăugat: ”Dar țara e frumoasă și majoritatea oamenilor sunt faini și buni”. Suficient pentru mine. Antananarivo să fie, deci. Am convingerea că oamenii nu pot fi, într-adevăr, mai răi decât în România.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: