Antonia Stoian, laureată de trei ori la acelaşi festival

Antonia Stoian, elevă la Palatul Copiilor Tg Jiu, demonstrează pe zi ce trece că este tot mai aproape de a-şi realiza visul de a deveni o cântăreaţă renumită. Antonia a reuşit performanţa de a câştiga marele trofeu al Festivalului Naţional „Echinocţiu de iarnă” de la Băcău, după ce s-a clasat pe primul loc la trei secţiuni: muzică populară, muzică instrumentală şi muzică uşoară.

Antonia Stoian a acaparat trofeele Festivalului Naţional „Echinocţiu de iarnă”, care a avut loc la Bacău, pe perioada 19-20 decembrie. Antonia a dovedit încă o dată că are toate şansele de a deveni o cântăreaţă renumită, după ce a obţinut: trofeul la secţiunea muzică populară, trofeul la secţiunea muzică instrumentală, locul I la secţiunea muzică uşoară şi cel mai important premiu, trofeul festivalului. „Pentru prima dată în viaţa mea am fost de trei ori laureată în cadrul aceluiaşi festival. La secţiunea muzică populară am interpretat melodia „Apucai pe deal la vale”, din repertoriul Ilenei Greculescu, iar la secţiunea muzică uşoară am cântat melodia „Zig zagga” a Loredanei Groza. De asemenea, am participat şi la secţiunea instrumentişti unde am cântat la mai multe instrumente: două fluiere, două sticluţe, ocarină şi nai. Am fost invitată la acest festival, în urma premiilor obţinute la concursurile naţionale. Mă bucură foarte mult fiecare premiu obţinut pentru că îmi dă speranţa că voi reuşi să ajung o solistă renumită”, a declarat Antonia Stoian. Deşi are toate şansele de a-şi realiza visul, Antonia nu se poate bucura din plin de reuşitele ei. Se apropie sărbătorile, iar fetiţa ar fi dorit să-i fie alături şi părinţii. „Sărbătorile mi le voi petrece acasă împreună cu bunica mea. Părinţii mei sunt despărţiţi, iar mama este plecată la muncă în străinătate. Mi-e greu fără mama, dar în acelaşi timp sunt fericită că o am pe bunica. Ei îi datorez multe din reuşitele mele, ea este cea care mă însoţeşte la festivalurile şi concursurile din ţară. Bunica mă susţine în tot ceea ce fac. Ştiu că şi ea a fost foarte talentată la vârsta mea, însă nu a avut cine să o susţină ca să-şi facă o carieră în muzica populară. Acum mi-am dat seama că vrea să realizeze, prin mine, visul ei de a-şi face o carieră în muzică. Voi încerca să merg în paralel cu muzica populară, muzica instrumentală şi muzica uşoară. Pe viitor cred că mă voi axa mai mult pe muzica populară, vreau să ajung o solistă consacrată”, a declarat Antonia Stoian.

Vizualizări: 356

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: