Antrenorul unei echipe de Liga 2, dat afară înainte de play-out 

O echipă din Liga 2 aflată în lupta pentru evitarea retrogradării a dat afară antrenorul înainte de debutul play-out-ului. CS Tunari nu mai continuă cu Ștefan Odoroabă ca antrenor principal. 

Cele două părți și-au încheiat colaborarea luni, 18 martie 2024, la două zile după disputarea ultimului joc din sezonul regular, pierdut în deplasare cu Steaua, scor 1-2. Echipa ilfoveană are șanse mici să se salveze de la retrogradare, în ciuda multiplelor schimbări făcute pe toată durata sezonului, și schimbă din nou antrenorul.

Înfrângerea suferită sâmbătă de CS Tunari, scor 1-2 în Ghencea cu Steaua, a fost a noua în acest sezon regulat, în 19 meciuri, și a doua în cele patru partide oficiale din 2024.

La două zile după meci, clubul a anunțat ruptura de antrenorul principal Ștefan Odoroabă.

”În această dimineață, Arsenal Tunari, a încheiat pe cale amiabilă, colaborarea cu antrenorul Ștefan Odoroabă.

Clubul nostru îi mulțumește pentru implicare și îi dorește mult succes în carieră!”, a transmis CS Tunari.

Ștefan Odoroabă a preluat CS Tunari pe locul 17 și a lăsat-o pe același loc, doar cu 9 puncte în plus obținute în 11 meciuri

Odoroabă promova în vară în Liga 2 cu CSM Alexandria, de care se despărțea după șapte etape. Pe CS Tunari a preluat-o înaintea meciului din etapa a 9-a, când era pe locul 17, cu 7 puncte, între Metaloglobus și Unirea Dej ca golaveraj.

Vizualizări: 1,045

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: