Aparatura de fitness, vandalizată de târgujieni

Două din cele şase echipamente pentru fitness în aer liber, amplasate de primăria Târgu Jiu în zona Lido, a fost deja făcut praf. Primăria a cheltuit 40.000 de lei pentru a monta astfel de echipamente în zona Lido şi în parcul central, dar iată că o parte din ele sunt nefuncţionale după nici două săptămâni.

Autorităţile locale ale municipiului Târgu Jiu făceau apel la cetăţeni, în urmă cu mai puţin de două săptămâni, să nu vandalizeze aparatura de fitness amplasată în Parcul Lido şi în Parcul Central. Nici nu s-a stins bine ecoul că o parte dintre echipamente au fost distruse. Cu toate acestea, copiii stau la coadă minute în şir pentru a putea să folosească echipamentele de fitness, fiecare pe cele specifice vârstei. „Nepoţica mea a stat la coadă o jumătate de oră ca să poată să folosească un aparat. Copiii nu mai au loc de adulţi. În fiecare zi vine o doamnă de vreo 100 de kilograme şi ia la rând toate aparatele. Cum să nu se rupă? Mai mult, mi-a spus o bătrână care locuieşte în blocul de lângă parc că într-o noapte, după orele 24.00, vine câte un grup de tineri beţi care se urcă în picioare pe aceste aparate. Păcat pentru intenţia autorităţilor. La noi în oraş nu se poate păstra nici măcar curăţenia, dar aparatele de fitness în aer liber”, s-a revoltat o bunică. În Parcul Lido au fost montate 6 echipamente şi alte şase în Parcul Central. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 40 mii de lei.

fitness_2

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: