Apocalipsa acum. Acum două zile.

Sfârşitul lumii a venit sâmbătă la Motru cu trenul personal de Craiova, la ora 16. Sfârşitul lumii a venit deghizat, fără mare tam-tam, sub forma unor haine absolut oribile pe care le purtau proaspăt veniţii la bâlciul organizat cu ocazia zilelor oraşului. Să încerc să descriu acest spectacol al trenţelor umane ar fi inutil. Toată urâţenia din lume părea concentrată, ca într-un film american prost cu apocalipsă, în feţele, corpurile şi îmbrăcămintea acelor oameni. Chiar păreau îmbrăcaţi de sfârşitul lumii. Adică exact cum te-ai aştepta să se îmbrace nişte oameni atunci când moda încetează să mai conteze sau chiar să mai existe. Nu are sens să încerc să vă descriu vreo combinaţie vestimentară. Erau toate mai presus de cuvinte.

Şi totuşi, m-am simţit bine. Berea la pahar de plastic e minunată şi ţăranii sunt mult mai uşor de suportat decât cocalarii (cealaltă specie care domină ecosistemul din Motru, pe care o găseşti în aşa-zisele cluburi). După vreo şase beri eram într-atât de plăcut impresionat de atmosfera din corturile alea încintate de soare încât mi s-a năzărit să-mi cumpăr nişte şosete din bâlci. Nu, nu e vreo tradiţie locală. Pur şi simplu nu mai aveam şosete. Am înaintat printre oameni urâţi până departe, la sfârşitul lumii. Al lumii bâlciului, adică, unde se terminau tarabele şi începeau tiribombele.

Acolo, la tiribombă, m-am oprit. Nu mi-am mai cumpărat şosete. Am rămas fascinat, privind lanţurile învârtindu-se şi imaginându-mi cum sfârşitul lumii va veni atunci când acestea se vor desprinde şi, din cauza uriaşei forţe centrifuge, toate hainele acelea incredibile purtate de oamenii care se dădeau în tiribombă, se vor împrăştia în toate colţurile pământului şi lumea va muri de la atâta urâţenie. Dar n-a venit.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: