Aproximativ 2500 de târgujieni au scăpat de taxa de solidaritate

Aproximativ 2500 de târgujieni, proprietari a mai mult de două locuinţe, nu vor plăti taxa de solidaritate începând cu data de 1 iulie. Târgujienii care deţin cinci, şase sau chiar şapte locuinţe vor achita doar impozitul dublu ca şi până acum. “La nivelul municipiului Târgu Jiu există 2 persoane care deţin 7 locuinţe, 3 persoane care deţin 6 locuinţe, 17 persoane cu 5 locuinţe, 39 persoane cu 4 locuinţe, 260 persoane cu 3 locuinţe, 2160 persoane cu 2 locuinţe şi 40.730 persoane care deţin o locuinţă. Taxa de solidaritate pentru persoanele care deţin mai multe locuinţe nu va fi impusă din acest an”, a declarat Mariana Budulan, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale. În continuare, pentru a doua locuinţă se va plăti un impozit majorat cu 15%, pentru a treia locuinţă un impozit majorat cu 50%, pentru a patra locuinţă un impozit majorat cu 75%, iar cei care deţin peste 5 locuinţe vor achita un impozit dublu.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: