Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Arjocu – liberă, dar tot după gratii!

Cele două dosare în care judecătorii au dispus arestarea preventivă a fostei funcționare de la APIA Gorj, Otilia Arjocu, i-au adus acesteia la sfârșitul săptămânii trecute verdicte diferite la solicitarea de înlocuire a arestului preventiv cu alte măsuri. Ajunsă după gratii pentru că ar fi încălcat condițiile impuse de instanță pentru a fi judecată sub control judiciar, dar și pentru că a influențat declarațiile unor martori, determinându-i să mintă în favoarea sa, Arjocu ar trebui lăsată azi în libertate pentru că îi expiră mandatul de arestare preventivă. Anchetatorii și-au luat însă din timp măsuri și au cerut prelungirea arestului preventiv, în timp ce inculpata a solicitat și ea instanței să fie scoasă din spatele gratiilor și arestul preventiv să fie înlocuit cu oricare altă măsură.

În cele din urmă, instanța a stabilit ca într-un dosar Arjocu să fie judecată în arest la domiciliu, neavând voie să părăsească domiciliul pe care îl are la Padeș, în alt dosar a fost menținută măsura arestului, deși inculpata ceruse și aici să fie judecată în stare de arest la domiciliu. Primul dosar este cel în care a fost deja trimisă în judecată și acuzată de instigare la mărturie mincinoasă, iar celălalt este cel în care le-a instigat pe câteva martore din dosarul său să nu spună adevărul, ea fiind judecată aici pentru că a luat subvenții de la stat pentru locuri de muncă pe care le-a creat doar pe hârtie. În acest din ultim dosar Arjocu era deja sub control judiciar, după ce fusese reținută 24 de ore anul trecut, după încălcarea unor obligații pe care le avea, mai ales pe aceea de a nu lua legătura cu martorii, instanța dispunând arestarea preventivă.

Acum Otilia Arjocu este între ciocan și nicovală pentru că săptămâna aceasta așteaptă verdictele finale în cele două dosare în care a fost arestată preventiv, ea urmând să afle dacă petrece sărbătorile acasă, alături de cei dragi, sau în spatele gratiilor.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: