Arjocu aşteaptă şi al treilea verdict!!!

Câteva zile o mai despart pe fosta funcţionară a APIA Motru de pronunţarea unui nou verdict ce o vizează, Otilia Arjocu având pe rolul instanţelor de judecată nu mai puţin de 4 procese penale, în două dintre acestea primind deja pedepse care o pot readuce în spatele gratiilor, dacă verdictele vor rămâne neschimbate. Tribunalul Gorj a lăsat acum în pronunţare pentru data de 15 mai sentinţa dintr-un dosar în care Arjocu e judecată alături de cumnatul său Gheorghe Ogrădeanu. Acesta e acuzat că s-a folosit de o adeverinţă falsificată pentru a obţine subvenţii mai mari de la APIA, el încasând ilegal, spun procurorii, circa 70.000 de lei.

La termenul de ieri fostul primar din Padeş, Stoicănel Haralambie, referent agricol în ultimii ani, a fost audiat din nou de către magistratul Gheorghe Gârcu, judecătorul încercând să afle de la acesta cine a falsificat adeverinţa. Falsul constă în adăugarea unei cifre în faţa suprafeţei reale pe care Ogrădeanu o avea în posesie, reaudierea lui Stoicănel Haralambie făcându-se în contextul în care acesta este chiar el inculpat în alte două dosare şi condamnat cu suspendare pentru că a falsificat astfel de adeverinţe. Dacă în dosarele respective Stoicănel a admis că el a pus cifre în faţa celor reale pentru a mări suprafeţele pentru care APIA a plătit subvenţii, în cazul de faţă, deşi e doar martor, acesta a menţionat că nu ştie cine şi cum a modificat adeverinţa, el înregistrând însă documentul pentru că ştia că solicitantul, respectiv, cumnatul lui Arjocu, a moştenit terenuri în zona Padeş.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: