Deaconeasa nu mai vrea cătuşe

Afaceristul din Vâlcea devenit stăpân peste 30.000 de hectare din munţii Parâng după ce a dat mită la cel mai înalt nivel a contestat măsura arestului preventiv, George Deaconeasa aşteptând acum ca la Curtea de Apel Piteşti să i se facă dreptate. Bărbatul află mâine care este decizia judecătorilor, el contestând mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis pe numele său, la fel procedând şi celălalt inculpat din dosar, Ion Marius Bărbulescu, fost şef la Garda de Mediu, acuzat că a luat şpăgi de peste 50.000 de lei pentru a-i da vâlceanului toate autorizaţiile necesare şi pentru a-l scuti de amenzile pe care le-ar fi putut aplica în teren, în urma unor controale, subordonaţi ai săi.

Procurorii DNA susţin că Deaconeasa a comis o serie de ilegalităţi pentru ca o fundaţie a sa să preia administrarea sitului Natura 2000 Parâng, vâlceanul declarându-se însă nevinovat. El este totuşi la al treilea dosar penal, într-unul din celelalte două fiind judecat alături de fostul primar şi fostul secretar la Primăriei Voineasa pentru retrocedarea ilegală către o obşte din Gorj a peste 500 de hectare de pădure. Obștea Pociovaliștea l-a avut în fruntea sa pe Ion Tomescu, trimis şi el în judecată, Deaconeasa fiind şef de Ocol Silvic la momentul comiterii faptelor, în urmă cu peste un deceniu, un prim verdict fiind aşteptat din partea instanţei de abia în această primăvară. (G.C.)

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: