Asfalt pe un câmp din Telești. Cum explică fostul primar!

Comuna Telești este asaltată în aceste zile de politicieni, pentru că duminică sunt alegeri parțiale pentru funcția de primar. Un susținător al candidatului de la PMP este consilierul local din Alimpești, Leonida Belgher. Acesta a fost surprins să constate că în mijlocul unui câmp a fost pus asfalt. „În spatele primăriei de la Telești, pe câmpul ăla, e un teren asfaltat. Pentru ce? Nu știu. Nu am avut pe cine să întreb, că nu mai e nimeni la primărie, toți sunt în campanie”, a spus Belgher.

Fostul primar din Telești, Romulus Bîldea, spune că acolo va fi o mică bază sportivă. Terenul sintetic se pune pe o infrastructură care poate să fie beton sau asfalt, a explicat Bîldea. Acesta a lăsat postul de primar vacant, pentru că Agenția Națională pentru Integritate l-a găsit incompatibil. Bîldea îl susține pe candidatul PSD, Ion Mischie. (A.A.)

Vizualizări: 1,298

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: