Asocierea la Pandurii, pe ordinea de zi la CJ Gorj

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj are pe ordinea de zi din şedinţa din data de 29 noiembrie un proiect de hotărâre privind calitatea de asociat al instituţiei în cadrul clubului Sportiv Pandurii-Lignitul Târgu-Jiu. Consiliul Judeţean este asociat şi la Clubul Energia, care are la acest moment datorii de un milion de euro.

În fapt, proiectul se referă la stabilirea unor măsuri ce decurg din calitatea de asociat a Consiliului Judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu a fost reprimit în rândul membrilor asociaţi, la invitaţia conducerii CE Oltenia. Ion Călinoiu a declarat de mai multe ori că instituţia pe care o conduce va contribui cu o sumă „simbolică“ la Pandurii. Mai mult, el a spus că banii vor merge la juniorii de la Pandurii, nu la echipa mare. 

Preşedintele Ion Călinoiu va trebui să convingă consilierii să voteze acest proiect susţinând totodată şi sursa finanţării celor 400 de juniori de la Pandurii.

În plus, Consiliul Judeţean va trebui să finanţeze şi Clubul Energia, cel care are datorii de un milion de euro. CE Oltenia şi Consiliul Judeţean se pregătesc să înşele statul cu un milion de euro, adică să facă o nouă firmă cu sediul în Târgu Jiu, care să preia echipele de handbal şi baschet, dar nu şi datoriile.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: