Astafei nu s-a bucurat foarte mult de golul dat Petrolului

Atacantul ACS Viitorul Târgu Jiu, Victoraş Astfei, a fost marcator al golului oaspeţilor în  meciul  pierdut în faţa celor de la Petrolul, scor 3-1. La revenirea pe stadionul fostei sale echipe, Astafei a reuşit să înscrie, dar nu s-a putut bucura de o victorie a echipei sale.

După o perioadă destul de lungă  de la despărţirea de  Petrolul, Victoraş Astafei a marcat împotriva fostei sale echipe, Petrolul. Atacantul originar din Târgu Mureş joacă din această vară pentru ACS Viitorul Târgu Jiu, iar în jocul de la Ploieşti, desfăşurat marţi seară, a deschis scorul pentru actuala sa echipă. Petrolul a reuşit însă să întoarcă scorul şi să câştige cu 3-1, golul lui Astafei fiind contabilizat doar pentru palmaresul său.

Fost atacant al Petrolului în două perioade în care echipa evolua în Liga 1, în sezoanele 2014/2015 şi 2015/2016, între ele având o scurtă experienţă în Turcia, la Demirspor, Victoraş Astafei n-a avut milă de formaţia ploieşteană şi i-a dat gol în minutul 21. Vârful a profitat de lovitura liberă bătută de Vasile Pop în bara din stânga, mingea a ricoşat în faţă, acolo unde s-a demarcat şi a marcat simplu, cu capul din 8 metri, sub transversală.

După partidă, Astafei a spus că a presimţit că va marca pe ”Ilie Oană” şi a descris ce sentiment a trăit când a înscris ca adversar al Petrolului, chiar la Ploieşti. ”Nu e la fel de plăcut când nu înscrii pentru Petrolul, aici, pe ”Ilie Oană”, şi sentimentele sunt altfel, însă lumea de aici mă ştie, că, oriunde am fost, am rămas acelaşi: muncitor şi îmi văd de treaba mea. Vorbesc cu suporterii Petrolului, tot timpul mă sună şi le-am spus că, dacă e să joc contra lor, o să dau gol. Parcă simţeam. Pur şi simplu sunt eu, îmi văd de treabă, sunt muncitor. Tot timpul am vorbit cu toată lumea, am fost respectulos şi cred că bunul simţ trebuie să fie o calitate pentru toţi fotbaliştii”.

Astafei are 14 meciuri şi 5 goluri marcate pentru ACS Viitorul, în 16 partide desfăşurate de echipa sa în acest sezon.

Întrebat ce şanse are Petrolul la promovare, Astafei a spus că orice revenire a unui club de tradiţie în Liga 1 e un câştig pentru fotbalul românesc. ”Eu zic că Petrolul are şanse în continuare să promoveze. S-a văzut că în Liga a 2-a oricine poate să bată pe oricine. E un campionat foarte echilibrat şi fotbalul românesc are numai de câştigat dacă echipele de tradiţie ajung din nou în Liga 1, cum e UTA, Petrolul, Rapid, ”U” Cluj. Din păcate, doar două pot să promoveze, dar fotbalul are numai de câştigat dacă aceste echipe ajung din nou în prima ligă”, a mai spus Victoraş Astafei, care pe sub tricoul de joc a avut un altul cu logo-ul Superman.

După desfăşurarea meciurilor din etapa a 17-a, ACS Viitorul Târgu Jiu are 21 de puncte şi a coborât pe locul 11.

Vizualizări: 352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: