Pustai: Pe acest stadion ar trebui să joace o echipă de Liga 1

Fost antrenor la Pandurii Târgu Jiu în perioada  de glorie a clubului târgujian, tehnicianul care a dus Pandurii pe locul doi în România, Cristi Pustai, a fost impresionat de noul stadion din Târgu Jiu. Prezent  pentru a  doua oară pe stadion în mai puţin de o lună, Pustai consideră că pe noua arenă din Târgu Jiu ar trebui să joace o  echipă de Liga  1.

Fostul antrenor al echipei Pandurii, Cristi Pustai, cel care a pregătit formaţia fanion a Gorjului în  perioada celor mai mari performanţe obţinute în Liga 1, s-a aflat din nou la Târgu Jiu. Prezent pentru a doua oară pe noul stadion, după ce a fost invitat de Pandurii şi la inaugurarea acestuia, Pustai a declarat că pe noua arenă ar trebui să joace o echipă de Liga 1. „Pe acest stadion ar trebui să joace o echipă de Liga 1. Să sperăm că timpul le va rezolva pe toate. A fost un pic ciudat să aud din tribune ‘Hei – hei, Pandurii’, ştiind că nu e vorba despre Pandurii la care am antrenat eu, pentru că adevărata Pandurii juca la Constanţa”, a spus Pustai după meciul susţinut  cu actuala sa echipă, Dunărea Călăraşi, contra celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, meci la care unii spectatori nu ştiau exect ce echipă e pe teren şi au fredonat celebrul imn al echipei Pandurii.

Noul stadion din Târgu Jiu întruneşte toate condiţiile pentru a se disputa pe el meciuri de  Liga 1, terenul având chiar şi instalaţie de degivrare pentru perioada  de iarnă. Nu multe  echipe din Liga 1 au la dispoziţie astfel de arene, majoritatea echipelor din prima ligă jucând încă pe terenuri care sunt la limita criteriilor de omologare.

Fostul antrenor al gorjenilor de la Pandurii nu a uitat că la Târgu Jiu a trăit cele mai frumoase clipe din viaţa de antrenor şi spune că ar reveni oricând cu plăcere la Pandurii: „La Târgu Jiu vin ca acasă, am avut aici cea mai frumoasă perioadă din activitatea mea, chiar dacă mă leagă de clubul din Mediaş 22 de ani lucraţi, în diferite ipostaze. În acel an şi jumătate, cât am antrenat Pandurii, am avut cele mai bune rezultate şi mă întorc, cu plăcere oricând. Aş reveni oricând la Târgu Jiu, dacă sunt condiţii”.

Avându-l pe Cristi Pustai antrenor, Pandurii Târgu Jiu a devenit vicecampioană a României şi s-a calificat în grupele Europa League. Atunci, în urma rezultatelor bune ale echipei Pandurii, autorităţile  locale au luat decizia de a face demersurile necesare pentru modernizarea bazei sportive pe care  juca echipa Pandurii.

Vizualizări: 614

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: