Primarul Ploieştiului, reţinut în arest preventiv pentru 30 de zile: ”Funcţia de primar este considerată acum un pericol public. Este incredibil ce se întâmplă!”. Lăsaţi, că parcă e mai bine să fie considerată aşa, domnu'  Bădescu. Până acum, funcţia de primar, ca şi aia de parlamentar, era considerată sursă infinită de şpăgi, avantaje şi bunăstare personală. Pentru că eram în România. Pentru că de aia intram în politică. Pentru că altfel ne găseam dracului un job cu salariu fix, ca restul tâmpiţilor, nu? Cât despre partea cu incredibilul, dintre toate lucrurile cu adevărat greu de crezut care se petrec în România, ăsta ni se pare chiar unul banal. Incredibil e ca în România să nu te opereze nici un doctor până nu vinzi singura vacă sau singura maşină sau singura garsonieră, ca să-ţi permiţi şpaga. Şpaga, asta e incredibil. E incredibil că iau şpăgi oamenii pe care am vrea să ne putem baza. Şpăgi la doctori, şpăgi la profesori, şpăgi la poliţişti, şpăgi la politicieni, şpăgi la... Numai un pic. Am întrebat un prieten care activează într-o industrie în care se presupune că trebuie să dai multe şpăgi dacă există vreo categorie socio-profesională cunoscută drept corectă. O meserie, una, în care să nu se ia şpagă. A râs şi mi-a spus că nu există aşa ceva. Cine nu ia şpagă, oricum face, fie şi la un nivel mărunt, măcar o mică evaziune. Deci, ce anume e incredibil, domnule primar?

Domnul Dan Diaconescu, condamnat definitiv la cinci ani şi jumătate pentru şantaj, a declarat şi el: ”Nici un român nu mai are încredere în justiţie la ora actuală”. Mmmda. Conform unui sondaj Inscop făcut în perioada 5-10 februarie 2015, 58,9% dintre români au încredere în DNA şi 48,7% în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vreţi să ştiţi câţi au încredere în clasa politică din care faceţi parte, domnule Dan? Vreo 9%.

Într-o Românie în care totul părea incredibil şi anormal, lucrurile credibile şi normale sunt greu de acceptat. Deşteptarea după un somn atât de adânc este grea. Dar se produce, şi tăvălugul este de necontestat. Deja se fac filme (e drept că proaste, vezi ”De ce eu?”) în care eroii sunt procurori. Cred că inclusiv copiii visează să se facă procurori când vor fi mari, mai degrabă decât poliţişti. Justiţia este la modă şi, până la proba contrarie, punctează zi de zi în clasamentul încrederii unor români care au trăit cu frustrarea că ”ăştia ne fură”. Iar vina pentru această prejudecată, că o fi, totuşi, o prejudecată, nu poate fi decât la ”ăştia”.