ATAC: FNME seamănă cu sindicatele din perioada comunistă!

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că sindicatele din Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) seamănă cu cele din perioada comuniştilor, cu Uniunea Generală a Sindicatelor din România. Călinoiu a dat asigurări că, în afară de cele 2.000 de concedieri, altele nu vor mai fi anul acesta. Ion Călinoiu a mai susţinut că Laurenţiu Ciurel a salvat CE Oltenia şi că el va fi schimbat din funcţie doar dacă nu va face performanţă!!! Asta în condiţiile în care pierderile CE Oltenia sunt uriaşe, iar vânzările sunt la pământ. 

Ion Călinoiu, vicepreşedintele PSD, a comentat într-o emisiune tv situaţia de la CE Oltenia şi măsurile de austeritate care au dus la ieşiri în stradă. Ion Călinoiu le-a transmis minerilor şi energeticienilor că prioritatea nr 1 este menţinerea locurilor de muncă: „Spun de la capul locului, anul acesta nu se vor pierde locuri de muncă. E vorba despre acele 2.000 de locuri care înseamnă externalizări plus cei care părăsesc sistemul conform legii sau a dorinţei“. Călinoiu a fost criticat pentru faptul că nu reacţionează la problemele din CE Oltenia. El spune că este mai optimist, chiar şi decât Ciurel, pe care l-a apostrofat pentru declaraţiile publice. „O parte a presei spune că eu văd lucrurile în roz. Eu de fiecare dată sunt optimist, nu vreau să vin cu idei din acestea, cum a venit şi Ciurel de exemplu, că vine Apocalipsa. Sau aşa a fost tradus, că el mi-a zis că nu a spus aşa“.

Mitrescu: Cadrele comuniştilor arătau ca el

Ion Călinoiu s-a luat de sindicatele din FNME, pe care le asociază cu „UGSR de altădată“. „Ce poate să facă FNME la ora actuală venind cu fel si fel de injurii, cu fel de fel de drepturi aberante, drepturi pe care le-au avut ca lideri de sindicat. (...) FNME seamănă cu UGSR de altă dată. Noi vrem partener social care să ţină cu locurile de muncă din Gorj, care să se bată împreună cu cei de la Petroşani pentru a nu discriminaţi de ANRE“, a spus Călinoiu.

Uniunea Generală a Sin­dicatelor din România (UGSR) a fost un sindicat din perioada comunistă în România, desfiinţat la 25 decembrie 1990. El fusese înfiinţat în 1945, fiind unicul sindicat din România, iar în 1966 numele sindicatului a fost schimbat în Uniunea Generală a Sindicatelor din România. Vicepreşedintele FNME Constantin Mitrescu susţine că Ion Călinoiu e comunist. „El nu seamănă cu un comunist sadea? Un incompetent semidoct. Aşa arătau cadrele de vază ale comuniştilor, exact cum e Călinoiu. Limbaj de lemn, nu are nimic în cap, îi spui un lucru nu-l recunoaşte. Asta e el“, a reacţionat liderul sindical din cadrul FNME, Constantin Mitrescu.

DOARME LINIŞTIT

Şi pentru că minerii au strigat în Piaţa Prefecturii „să vină DNA să îi ia“, Călinoiu dă asigurări că doarme liniştit. Nu se teme de DNA. „Am fost verificat de organele abilitate şi stau liniştit, vă garantez. Cei ce sunt neliniştiţi din acest punct de vedere să nu se mai streseze că dorm liniştit“.

„Ei cer demisia, dar demisia managerului înseamnă demiterea de către cei care l-au angajat. Aceştia vor analiza performanţa managerului la CE Oltenia, nu strigătul celor care protestează“.

Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: