Au câştigat un curs de 2,1 lei la francul elveţian!

Tribunalul Gorj a pronunţat o sentinţă definitivă prin care doi soţi din Fărcăşeşti au reuşit să obţină în instanţă ceea ce puţini dintre împrumutaţii unei bănci îndrăznesc să viseze, nu să spere.

Paula şi Dumitru Beznilă au cerut în instanţă o anulare a contractului de împrumut pe care l-au făcut la Piraeus Bank, ratele pentru aceştia devenind împovărătoare după ce cursul de schimb ajunsese la peste 4 lei pentru un franc elveţian. „Ajunsesem de dădeam şi peste 12 milioane de lei pe lună, mai avem şi doi copii la şcoală, nu mai rămâneam cu nimic. Singura speranţă a noastră a fost să încercăm să obţinem în instanţă o recalculare a ratelor că prea era împovărător totul. Noi nu spunem că ne-a păcălit banca, dar bani mulţi sigur ne-a luat”, a spus gorjeanca pentru care ratele vor fi de acum încolo mai mici ca niciodată.

Instanţa a obligat banca să refacă toate calculele şi, mai mult, să le mai dea împrumutaţilor şi din banii pe care aceştia i-au plătit. „Constată caracterul abuziv al clauzelor prev,. la art. 8.1 din contract şi dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâtele să restituie reclamantului sumele plătite în plus de către acesta. respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. la art. 3.2, 3.4, 5, 8.4, 8.5. obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă comisionului de acordare de la data încasării acestuia în loc de data introducerii acţiunii”, a stabilit instanţa. 

Avocatul Marinela Purdea a fost cea care a pledat cauza soţilor Beznilă în instanţă, ea având „antecedente” în acest sens, în anii trecuţi luptând cu autorităţile împotriva taxei de mediu achitată la înmatricularea unei maşini. În cazul de acum ea s-a folosit de prevederile din contract şi de modul în care banca şi-a onorat atribuţiile, reuşind să demonstreze că soţii Beznilă au plătit mai mult decât ar fi trebuit. „Susţinerile mele au fost că, de fapt, toată diferenţa de curs valutar e un profit realizat de bancă şi că banca în evidenţa sa financiar contabilă descarcă plata creditului la cursul de la momentul acordării împrumutului, diferenţa de curs fiind un profit realizat de bancă la casa de schimb valutar. Am apelat la expertiză, iar expertul a calculat pentru clientul meu o sumă de 18.495 de lei care îi trebuie plătită de către bancă, la care se adaugă toate actualizările. Instanţa a admis ca valoarea de 2,181 lei pentru un franc să rămână la baza plăţii ratelor, aceasta fiind valoarea din momentul încheierii contractului de împrumut”, a menţionat avocata Purdea, pentru soţii Beznilă decizia instanţei fiind cu atât mai importantă cu cât anul trecut cursul de schimb al unui CHF ajunsese la peste 4 lei, ceea ce însemna dublu faţă de valoarea iniţială.

piraeus_bank1

Vizualizări: 310

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: