Au furat banii din "cutia milei"

Luni, 11 martie a.c., orele 13:30, Poliţia municipiului Motru a fost sesizată de către un preot paroh din localitate, cu privire la faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute au sustras ″cutia milei″ din incinta bisericii.

          La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii, urmare a primelor cercetări efectuate la faţa locului constatându-se că persoane necunoscute au sustras din interiorul bisericii o cutie confecţionată din lemn în care se afla suma de 400 lei.

          În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au identificat patru suspecţi ai infracţiunii de furt calificat, minori cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, aflaţi în plasament la un centru de tip familial din municipiul Motru.

          Prejudiciul a fost recuperat şi restituit preotului paroh al bisericii.      

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: