Au furat fier vechi de la Sanatoriul Dobrița

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobrița a fost prădat de hoții de fier vechi. Hoţii sunt doi tineri din Runcu.

Furtul a fost sesizat de un angajat al unității spitalicești care a anunțat prin 112 poliția despre faptul că persoane necunoscute au sustras materiale refolosibile, mai exact fier vechi, din cadrul unităţii. Polițiștii din Runcu s-au deplasat imediat la fața locului și au demarat cercetări în acest caz. În urma investigațiilor oamenii legii i-au identificat pe făptuitori. Este vorba de doi tineri de 24 respectiv 28 de ani din satul Suseni ai Comunei Runcu, prinşi în timp ce transportau cantitatea de 142 kg materiale refolosibile cu autoturismul unuia dintre suspecți. Oamenii legii au stabilit că întreaga cantitate a fost sustrasă de aceştia din incinta unităţii spitaliceşti şi provenea din dezmembrarea unei sere.  Întreaga cantitatea de fier a fost restituită Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Runcu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (A.F.)

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: