Au furat sute de litri de motorină

În data de 08.12.2012, orele 9:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de B.C., de 35 ani, din comuna Cătunele, judeţul Gorj, despre faptul că în noaptea de 07/08.12.2012, persoane necunoscute au sustras din rezervoarele a trei autotrenuri aparţinând societăţii pe care o administrează, care se aflau parcate în afara curţii acesteia, cantitatea de 510 litri motorină, în valoare de 3000 lei.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a constatat că cele sesizate se confirmă şi a efectuat cercetare locului faptei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind dispuse măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului cauzat.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti, au fost identificaţi autorii faptei în persoana G.C.E., de 24 ani, I.T., de 24 ani şi O.A., de 37 ani, toţi din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că suspecţii G.C.E., de 24 ani, I.T., de 24 ani şi O.A., de 37 ani, au participat şi la comiterea furturilor de carburant comise la o dată anterioară în dauna unei societăţi din municipiul Motru, împreună cu G. G.M., de 28 ani şi C.T.M., de 22 ani, ambii din comuna Sisesti, judeţul Mehedinţi. Suspecţii, G.C.E., de 24 ani, I.T., de 24 ani şi O.A., de 37 ani, toţi din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi şi G.G.M., de 28 ani şi C.T.M., de 22 ani, ambii din comuna Şişeşti, judeţul Mehedinţi, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunerea de arestare preventivă, împotriva acestora fiind dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetarile in vederea documentării intregii activităţi infractionale

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: