Au scăpat întregi după ce au căzut cu BMW-ul în Jiu

Doi tineri din Petroşani au scăpat teferi ieri dimineaţă, după ce au căzut cu maşina în râul Jiu de la o înălţime de 10 metri. Unul dintre ei a avut probleme cu apa rece a râului, făcând şoc hipotermic, fără a-i fi pusă însă viaţa în pericol. Autoturismul a fost readus pe uscat cu ajutorul unei macarale, maşina fiind acum numai bună de dus la fier vechi.

Despre cei doi se poate spune că au avut noroc cu carul pentru că nu au nici măcar o zgârietură, deşi maşina cu care mergeau e numai bună de casat. Accidentul a avut loc într-o zonă situată în preajma graniţei dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, într-o curbă în care, de-a lungul vremii, şi alte maşini au mai ajuns în apa Jiului. Cei doi tineri implicaţi în accidentul de ieri dimineaţă plecaseră din Petroşani spre Bumbeşti-Jiu ca să se întâlnească cu un bărbat căruia doreau să-i vândă o antenă parabolică de mici dimensiuni. Cei doi fuseseră chemaţi de un prieten să meargă la târgul auto de la Deva pentru a-şi vinde parabolica, dar, datorită distanţei, au preferat un drum până la Gorj. "Am intrat în curba asta uşoară, am încercat să fac o depăşire şi am pierdut controlul, am dat în zidul de protecţie şi m-a proiectat în râu, n-am mai avut ce să fac. Acolo jos am reuşit să ies singur. Apa era rece, normal, dar am mers şi la prietenul meu şi l-am ajutat să scape de acolo", spune Nicuşor Moise, şoferul implicat în accident.

Au ajuns la spital la Petroşani

Pasagerul de pe locul din dreapta faţă a ajuns la spitalul din Petroşani, fiind transportat de şoferii aflaţi în trafic, deşi spre locul accidentului au venit două ambulanţe de la Bumbeşti Jiu şi un echipaj de descarcerare al ISU Gorj, care au făcut cale întoarsă. Tânărul dus la Petroşani nu a avut probleme deosebite, el permiţându-şi chiar să glumească, prin telefon, cu poliţiştii, spunându-le că îi aşteaptă lângă el, la spital, pentru a-l încălzi pentru că singura lui problemă era frigul. Conducătorul auto Nicuşor Moise a mers şi el la spital, dar doar pentru ca medicii să se asigure că nu are nimic şi pentru ca el să-şi vadă prietenul ajuns la unitatea sanitară. Un amic al lui a venit ieri la locul accidentului pentru a vedea ce anume se întâmplase, acesta spunând că nu a putut să creadă că Nicuşor făcuse accident. "Îi spusesem sâmbătă seara să mergem la Deva, la târgul auto, dar el a vrut să vină la Gorj şi să îşi dea parabolica aici. Uite că o dădu se nu se poate, cred că cu parabolica rămase din toată maşina. Pe mine mă sună sor-sa şi-mi spuse că făcu accident şi nu-mi venea să cred, dar bine că sunt ei teferi, că maşinile sunt fiare şi se repară sau se duc la fier vechi", spunea bărbatul.

Poliţiştii veniţi la faţa locului au apreciat că viteza este cauza principală a accidentului rutier. Aceştia au menţionat că în cazul în care pasagerul din dreapta va rămâne la spital şi va fi înregistrat cu răni şoferul va fi anchetat pentru vătămare corporală, în caz contrar evenimentul rutier fiind o simplă tamponare.

Vizualizări: 72

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: