Aurel Popescu, oficial în cursa pentru şefia PSD Târgu Jiu

Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a intrat oficial în cursa pentru şefia organizaţiei municipale a PSD. Popescu anunţă schimbări la nivelul partidului, odată cu alegerile pentru şefia organizaţiei de tineret. Alegerile pentru organizaţia municipală vor avea loc în data de 22 martie.

Reporter: V-aţi depus candidatura pentru o funcţie în cadrul PSD Târgu Jiu?

Aurel Popescu: Da, mi-am făcut public anunţul de candidatură. Voi candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Târgu Jiu a Partidului Social Democrat.

Rep.:  Ce v-a determinat să optaţi pentru această funcţie?

A.P.: Este o decizie pe care am luat-o în urma unei analize, în urma unor discuţii, atât cu conducerea judeţeană a organizaţiei PSD, cât şi cu colegii din organizaţia municipală.

Rep.:  Aveţi contracandidat pentru această funcţie?

A.P.: După-amiază o să aflu dacă voi avea şi contracandidat pentru că până astăzi după-amiază la ora 17 şi în cadrul Biroului Executiv se pot face anunţuri vis-à-vis de candidaturile pentru funcţii sau pentru viitorul Birou Executiv.

Rep.:  Reorganizarea în PSD Gorj va continua?

A.P.: Joi va fi conferinţa judeţeană a tineretului social-democrat. Bineînţeles acel lucru va aduce modificări şi ceva schimbări. Vor fi candidaturi foarte interesante, se va stabili şi preşedintele organizaţiei judeţene a tinerilor sociali-democraţi, pentru că, după cum prea bine ştiţi, domnul Radu Teodorescu a fost promovat. Interimatul a fost asigurat de domnul Claudiu Manta care şi-a făcut foarte serios treaba şi el este unul dintre cei care şi-a depus candidatura pentru această funcţie, de preşedinte al tinerilor social-democraţi.  

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: