Avocat din Casa Şova, director la o companie de stat

Avocatul Radu Cernov, care în 2008 reuşea „performanţa” de a deconta 27 de ore de asistenţă juridică într-o singură zi la complexurile energetice Turceni şi Rovinari, a fost numit director al Direcţiei Juridice într-o altă companie de stat din energie, Transelectrica. Radu Cernov a fost partener la Casa de avocatură Şova şi asociaţii, alături de Dan Şova şi Victor Ponta, în perioada 2007-2008, când au fost derulate contractele de asistenţă juridică de milioane de euro la complexurile energetice din Gorj. Ponta şi Şova au fost trimişi în judecată pentru aceste contracte, dar Cernov are doar calitatea de martor în dosarul instrumentat de DNA.

Un control ANAF care viza contractele de asistenţă juridică ale complexurilor energetice Turceni şi Rovinari din perioada 2007-2009 scotea la iveală faptul că avocaţii Casei Şova decontau în paralel servicii şi la Turceni, şi la Rovinari. Adunate, orele prestate depăşeau orele unei zile, chiar presupunând că avocaţii munceau şi ziua, şi noaptea. ANAF exemplifica, printre alţii, cu avocatul Radu Cernov, care pe 15 ianuarie 2008 a decontat 20 de ore de muncă la CE Turceni şi 7 ore de muncă la CE Rovinari. Acelaşi Cernov a decontat pe 8 octombrie 2008 şapte ore la Rovinari şi 16 ore la Turceni, în total 23 de ore, la fel procedând şi pe 9 octombrie 2008. Şi alţi avocaţi au practicat astfel de deconturi, potrivit raportului ANAF, dar niciunul nu a ajuns să dea explicaţii procurorilor. Dosarul instrumentat de DNA îi vizează doar pe avocaţii care au făcut ulterior carieră politică – Victor Ponta şi Dan Şova – dar şi pe foştii directori de complexuri: Laurenţiu Ciurel, Dumitru Cristea şi Octavian Graure.

cernov_27_de_ore

Radu Cernov are doar calitatea de martor în dosarul Turceni-Rovinari, după ce la domiciliul acestuia au fost făcute şi percheziţii. Acasă la Cernov s-au găsit două agende cu însemnări legate negocierea de către Şova a contractelor de asistenţă juridică de la complexurile Turceni şi Rovinari.

Transelectrica îl prezintă pe avocatul Cernov ca fiind specializat în energie şi infrastructură, parteneriat public-privat, achiziţii publice, concesiuni, project finance, private equity, bănci şi finanţări, comunicaţii, IT şi audiovizual, fuziuni şi achiziţii, privatizări şi contracte internaţionale. "Domnul Radu Ștefan Cernov a fost numit în funcţia de director al Direcţiei Juridice şi Contencios din cadrul Transelectrica SA, în urma concursului organizat de companie, printr-o procedură total transparentă de recrutare şi selecţie, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare şi a procedurilor interne ale companiei", se arată într-un comunicat al Transelectrica. Ca urmare a numirii sale în această funcţie executivă, Cernov a demisionat din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, din care făcea parte din mai 2014.

Vizualizări: 332

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: