BAC 2014: A început evaluarea competenţelor digitale

Mii de elevi gorjeni au susţinut ieri cea de-a doua probă din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie. Este vorba de evaluarea competenţelor digitale, unde tinerii absolvenţi au trebuit să-şi arate îndemânarea în utilizarea calculatorului, pe baza disciplinei din programa şcolară “Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor”. La prima probă orală, la limba română, cei mai mulţi elevi gorjeni s-au dovedit a fi “experimentaţi”.

În fapt, proba de evaluare a competenţelor digitale se desfăşoară în perioada 16-20 iunie, ieri fiind testaţi primii absolvenţi la această disciplină. Subiectele pentru acest examen sunt stabilite de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, pe baza programei şcolare a disciplinei mai sus menţionată. La Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu au susţinut şi vor susţine această probă câteva sute de absolvenţi. “Am intrat în a doua fază a probelor orale, a competenţelor. Avem 234 de candidaţi. Noi sperăm să se comporte la fel ca la prima parte şi să decurgă totul normal. Elevii au urmat specializările Matematică-Informatică, Ştiinţele Naturii, Filologie şi Ştiinţe Socio-Umane”, a declarat Dorin Taşcău, directorul colegiului.

Şi câteva zeci de absolvenţi de la Liceul Teologic din Târgu Jiu au susţinut ieri cea de-a doua probă a competenţelor. Calculatoarele au fost pregătite astfel încât, de la orele 13, elevii au intrat în examen.

La nivelul judeţului Gorj, la această probă participă 3670 de absolvenţi ai claselor a XII-a.  Începând de săptămâna viitoare aceştia vor fi evaluaţi în privinţa competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar din 30 iunie vor începe examenele scrise.

„Experimentaţi” la limba română oral

Săptămâna trecută absolvenţii de liceu au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, unde marea majoritate a obţinut calificative foarte bune, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj. Rămâne de văzut dacă şi la scris vor înregistra rezultate pe măsura celor de la proba orală. “125 de absenţi am înregistrat la prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În ceea ce priveşte rezultatele, 271 au atins nivelul mediu, 821 de candidaţi-nivelul avansat, iar nivelul experimentat a fost atins de 2.494 de candidaţi”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: