Badea dă şi bani numai să aibă un atacant

Îngrijorat de ineficienţa atacului echipei sale, Ionuţ Badea a declarat ieri că vrea neapărat un atacant de valoare. Pandurii au înscris de doar două ori în cinci meciuri şi au printre cele mai slabe atacuri din Liga I, fiind depăşiţi doar de Unirea Urziceni care a reuşit să înscrie doar un gol în acest sezon. Problema nu ar fi atât de gravă şi nici o noutate, fiind de fapt o continuitate a atacului slab din sezonul trecut, dar conducerea nu mai are răbdare şi pune deja presiune pe antrenor şi echipă.

„Am nevoie de un atacant care să fie peste ceea ce avem noi acum la echipă. Dacă nu găsim, asta este, dar noi încă mai căutăm. Suntem dispuşi să dăm şi bani pentru un atacant de valoare, care, mă repet, trebuie să fie peste ce avem noi acum”, a spus ieri Badea care are în acest moment în atac patru soluţii dar nici una eficientă. Este vorba de Apostu, Antohi, Stromajer şi Adrian Iordachre, fiind reprofilat atacant la ultimele meciuri şi mijlocaşul Orac. Tot în atac poate juca şi Ilie Iordache, un jucător cu calităţi ofensive apreciate de către Badea care este reţinut când i se cere să-i enumere calităţile sau defectele lui Stromajer: „Iordache este jucător cu calităţi ofensive şi azi le-a demonstrat pe teren. În ceea ce-l priveşte pe Stromajer, el este un subiect aparte, ce am de spus faţă de evoluţia lor le spun lor după fiecare meci”. Chiar dacă antrenorul nu o spune, Stromajer nu mai poate fi o soluţie pentru atac la Pandurii, acesta demonstrând că are aceeaşi problemă din sezonul trecut -nu poate înscrie, deşi la ratări rămâne campion. Pentru acest post de campion la ratări se bate cu Apostu, un alt atacant fără gol până acum la Pandurii. În aceeaşi situaţie se află şi Antohi care este însă un tânăr atacant de viitor care promite mult, dar deocamdată nu se poate aştepta prea mult de la el pentru că e lipsit de experienţă. Singurii marcatori ai pandurilor sunt în acest sezon Brata şi Orac, al doilea înscriind însă din penalti tot la meciul cu Dinamo.

Pandurii sunt în continuare pe ultimul loc, preluând din nou „lanterna roşie” după ce s-au disputat toate meciurile acestei etape. Echipa lui Badea nu a înregistrat nici o victorie dar a acumulat trei puncte din trei rezultate de egalitate. Totuşi Badea nu priveşte lucrurile aşa şi consideră că echipa a câştigat meciul cu Unirea Urziceni în care s-a anulat un gol valabil: „Noi am câştigat un meci dar, din păcate nu e înregistrat ca victorie, se ştie de ce. Deci nu se poate că Pandurii nu pot să câştige. Nu am reuşit să ne impunem la ultimul meci acasă dar trebuie să ţinem cont de faptul că am întâlnit şi echipa momentului, echipa cu forma sportivă cea mai bună până acum”.

Clasament Liga I

1. Dinamo Bucureşti 5 4 1 0 18-10 13

2. Steaua Bucureşti 5 4 1 0 10-4 13

3. Gaz Metan Mediaş 5 3 2 0 10-4 11

4. Oţelul Galaţi 5 3 1 1 5-2 10

5. FC Timişoara 5 2 3 0 10-8 9

6. Rapid Bucureşti 5 2 2 1 6-3 8

7. FC Braşov 5 2 2 1 7-5 8

8. Universitatea Cluj 5 2 1 2 6-7 7

9. Sportul Studenţesc 5 2 0 3 10-11 6

10. Gloria Bistriţa 5 1 2 2 8-9 5

11. CFR Cluj 5 1 2 2 6-8 5

12. FC Vaslui 5 1 2 2 4-8 5

13. FCM Târgu Mureş 5 1 1 3 4-9 4

14. Universitatea Craiova 5 0 3 2 4-6 3

15. Unirea Urziceni 5 0 3 2 1-3 3

16. Astra Ploieşti 5 0 3 2 6-9 3

17. Victoria Brăneşti 5 1 0 4 5-9 3

18. Pandurii Târgu Jiu 5 0 3 2 2-7 3

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: