Bani pentru creşterea salariilor din spitale

Peste 10 milioane de lei vor fi repartizate între spitale la începutul lunii octombrie, anunță conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj. Aceștia dau asigurări că banii le vor fi de ajuns până la finele acestui an. ”O să avem bani suficienți până la sfârșitul anului. Am primit bani și la asistența medicală ambulatorie de specialitate, în jur de 654.000 lei. Am mai primit 463.000 lei pentru acoperirea creșterilor salariale în conformitate cu prevederile ordonanței 20 la spitale. La începutul lunii octombrie, la spitale sumele se repartizează în funcție de câțiva indicatori, aici vorbim de paturile contractabile, vorbim de tariful pe caz precum și de analiza realizărilor la 9 luni. În principiu, așteptăm și încheierea lunii septembrie pentru a vedea fiecare spital ce realizări a avut, dacă și-a făcut sau nu indicatorii contractați. Cu banii aceștia suntem acoperiți până la sfârșitul lunii decembrie”, a spus Daniel Șurlea, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj. Este a doua oară când spitalele din județul Gorj primesc bani de la stat. dată au primit banii la semnarea contractelor cu CJAS. În Gorj funcționează cinci spitale orășenești și două spitale de urgență. (C.N.)

Vizualizări: 294

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: