Bani pentru expropriaţii de pe centură

Proprietarii caselor care se află pe culoarul exproprierilor pentru varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu vor încasa despăgubirile. Sumele sunt alocate în baza hotărârii de guvern din luna mai. Este vorba de 16 case, iar valoarea despăgubirilor se ridică la 8.784.000 lei.

„Îşi vor primi banii pentru că s-au terminat toate documentele şi pe 20 septembrie s-a băgat la semnat ordinul de plată. Este o chestiune de 2-3 zile până se virează sumele către CEC. Se va întruni comisia, care va convoca la primărie toţi proprietarii, cu actele de proprietate, şi le va înmâna procesul verbal cu care pot merge să-şi ridice banii. S-a putut face plata doar pentru cele 16 imobile, pentru că pentru restul încă nu s-au putut face lucrările de dezmembrare, din lipsa planurilor parcelare. Obligaţia punerii la dispoziţia expropriatorului, conform legii, este a administraţiei publice locale”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.

Casele care urmează să fie demolate sunt în Băleşti, Romaneşti, Ana Ipătescu, Preajba şi Iezureni. Lucrările la centură sunt stopate din cauza lipsei planurilor parcelare, spun cei de la Drumurile Naţionale, care susţin că bani sunt pentru continuarea investiţiei. Contractul cu executantul lucrărilor a fost reziliat, iar în această perioadă se desfăşoară activităţi de conservare a investiţiei. Astfel, restul de lucrări va trebui scos din nou la licitaţie pentru desemnarea unui constructor. (A.P.)

Vizualizări: 796

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: