Banii sau viața?

“Ce să fac, să stau să mor?” Era strigătul disperat al unei femei din Gorj, care venise pe 1 octombrie de undeva de la țară, la Târgu Jiu, să cumpere medicamente. Diabetică fiind, pensionara are dreptul la medicamente gratuite. A venit în prima zi a lunii, pentru că știa din experiență că plafonul alocat farmaciilor pentru medicamente gratuite și compensate se epuizează repede. Dar, nu a avut noroc. În octombrie, plafonul pentru întreaga lună a ajuns o oră. Mii de bolnavi s-au năpustit la farmacii și zecile de miliarde s-au evaporat. Disperarea, tristețea, neputința de pe fețele celor care nu au apucat medicamente este greu de descris. Poate că unii dintre ei au renunțat în luna octombrie la mâncare și și-au cumpărat medicamentele vitale. Poate că alții nu au avut de unde să facă economii și s-au dus acasă să moară.

Și aici, în acest punct, așteptăm reacția autorităților. Reacție deloc încurajatoare, pentru că veștile sunt că e criză, că banii vor fi și mai puțini și că medicii de familie ar trebui să prescrie mai puține rețete. Logic ar fi ca ăia de acolo, de sus, care ne conduc, să găsească o cale să fie bani mai mulți pentru medicamente, pentru spitale în general, pentru pensii, pentru ajutoare sociale. În loc de asta auzim că sunt prea mulți bolnavi, prea mulți pensionari, prea mulți asistați social, prea multe persoane cu handicap. Ceea ce este la fel de adevărat ca și lipsa de bani.

Un guvern care spune că România are prea mulți pensionari, peste cinci milioane, și că soluția este să mărim vârsta de pensionare la 65 sau 70 de ani pare un guvern criminal. În realitate, crima s-a comis cu mulți ani în urmă, când guverne populiste scoteau pe bandă rulantă pensionari la 50 sau chiar 40 de ani, din armată, poliție și așa mai departe. Poate că și actualul guvern și-ar dori să fie populist, dar nu mai poate, că se vede fundul sacului. Cinci milioane și ceva de pensionari, la doar patru milioane de salariați… cât putea să dureze o astfel de anomalie? Soluția ideală ar fi probabil creșterea numărului de salariați, dar asta nu se poate face peste noapte, așa că Boc a ales singura soluție care poate să dea rezultate pe termen scurt. Recalcularea pensiilor nesimțite, așa cum le-a numit premierul, va aduce o economie la buget între 500 și 800 de milioane de euro. Nu va fi suficient, pentru că fondul de pensii este în faliment și, pe termen lung, soluția este creșterea vârstei de pensionare. Tinerii de azi vor muncii până la 70 de ani, pentru că în anii trecuți, guvernul Văcăroiu sau guvernul Năstase a decis să pensioneze oameni în putere, care mănâncă de ani buni și pensie, și salariu, ambele de la stat în general.

Revenind la lipsa de bani în sănătate, și aici apare aceeași explicație la autorități: sunt prea mulți bolnavi, se prescriu prea multe rețete, prea multe concedii medicale. Prea mulți oameni de pensionează pe caz de boală fără să fie atât de suferinzi, prea multe persoane obțin certificat de handicap pe șpagă. Și aici, adevărul este la mijloc, probabil că banii sunt oricum puțini, dar la ei au acces și cei care nu merită. Pentru că vor fi din ce în ce mai puțini bani, autoritățile sanitare anunță din ce în ce mai multe controale. Efectul ar putea fi dramatic, pentru că celor pensionați deja sau declarați cu handicap nu mai ai ce le face, în schimb cei care se îmbolnăvesc de acum încolo vor convinge mult mai greu comisiile că nu mai sunt apți de muncă. Pe viitor, oamenii bolnavi nu se vor mai putea pensiona, pentru că în trecut doctorii au luat zeci de mii de șpăgi pentru a permite pensionarea unor persoane sănătoase, dar care nu mai aveau serviciu.

Lipsa de bani în bugetul de pensii și în cel de sănătate se va reflecta fără îndoială în creșterea mortalității. Un fel de crimă colectivă, în care mulți dintre noi vor pierde niște ani din viață, iar de vină pentru asta sunt în primul rând guvernele populiste care, pentru a mai rămâne la putere, au dat tot felul de facilități unora, care se întorc acum împotriva tuturor. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, cineva trebuie să ia taurul de coarne și să facă ordine în sistem, atât cât se mai poate și cu sacrificiile imense pe care le presupun astfel de măsuri, altfel România va fi aruncată în haos.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: