Baschetbaliștii nu au câștigat meciul cu arbitrii

Baschetbaliştii Energiei au pierdut în fața campioanei Asesoft Ploiești. Partida s-a încheiat cu victoria echipei din Ploiești, cu scorul de 79-76. La final, arbitrii au fost acuzați că au ținut cu ploieștenii.

Deciziile eronate ale arbitrilor în favoarea campioanei au iritat publicul prezent în Sala Sporturilor. Jucătorii de la Energia au condus în permanenţă pe tabelă, dar au scăpat victoria printre degete, după ce ploieștenii au înscris cu 8 secunde înainte de final, prin Labovici, cu o aruncare de trei puncte. În prelungiri, arbitrajul și-a continuat “prestația”, iar Asesoft s-a impus cu 7-4 în cele cinci minute suplimentare, scor final 79-76 pentru echipa lui Arnautovic, care la conferința de presă s-a arătat indignat de întrebările ziariștilor gorjeni legate de maniera de arbitraj. Acesta a părăsit conferința de presă. La finalul meciului, deși vizibil iritat și dezamăgit de maniera de arbitraj, antrenorul Energiei nu a mai dorit să comenteze prestația brigăzii de arbitri. “Sunt un pic dezamăgit pentru meciul de azi, pentru că la meciul de Supercupă ne-am temut puțin de ei, dar azi am arătat că putem juca de la egal la egal cu o echipă de calibrul Asesoftului“, a declarat Antonis Constantinides.

Antrenorul cipriot al Energiei, Antonis Constantinides, le-a amintit jucătorilor că urmează un meci în EuroChallenge. “Trebuie să-i felicit pe jucători, dar din momente ce jucăm și în EuroChallenge și avem două meciuri pe săptămână, nu avem timp nici să ne bucurăm, nici să fim triști, așa cum este atmosfera acum în vestiar. Le-am spus jucătorilor că avem meci peste trei zile și trebuie să ridice capul sus. Avem un meci important în Ungaria, pe care dacă îl câștigăm, vom face un pas important pentru calificarea în următoarea fază din EuroChallenge. O victorie ne-ar pune într-o situație favorabilă pentru calificare”.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: