Băsescu minte mai rău decât Pandurul. Cine spune asta!

Directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat la un post local de televiziune că preşedintele Traian Băsescu a spus numai minciuni în conferinţa de presă privind ordonanţa referitoare la energiilor regenerabile. Şi pentru că nu s-a putut abţine să vorbească despre Pandurul, directorul producătorului de energie a spus că Băsescu e mai rău ca un redactor de la ziar. Laurenţiu Ciurel a mai spus că în curând îşi va lansa un ziar unde să transmită mesaje clare despre măsurile luate cu cei 19 mii de salariaţi.

Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au mimat încă o dispută. A fost vorba despre ordonanţa de urgenţă 57 privind reeşalonarea certificatelor pe care le primesc producătorii de energie verde.

Primul care a ieşit public pe această temă a fost Victor Ponta, care a declarat că preţul la energie creşte deoarece Băsescu nu promulgă legea certificatelor verzi. Preşedintele a revenit şi a arătat că respectiva ordonanţa are efecte de la 1 iulie 2013, chiar dacă legea nu a fost promulgată de el.

Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, îl acuză pe preşedintele ţării de dezinformare. „Preşedintele Băsescu, îmi pare rău să o spun, dar a ieşit într-o conferinţă de presă şi a făcut acolo nişte afirmaţii mai rău decât un redactor de la Pandurul. Ce-a putut să spună acolo... Sunt minciuni! Tot ce a spus acolo nu e adevărat. Nu vreau să politizez treaba, dar aici e o chestie tehnică. Când preşedintele Băsescu spune pe post că s-a ieftinit energia şi să ne uităm ieri a fost atât, acum un an a fost atât, el cita bursele OPCOM, care sunt burse de producător. Costul la energie are şase componente, aia era doar o componentă ce spunea domnul Băsescu. A fost o dezinformare la nivel naţional de mari proporţii“, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: