Băsescu se reîntoarce!

Curtea Constituţională a decis că Referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu este invalid. Aşa că preşedintele Băsescu suspendat se va întoarce la Cotroceni. Acelaşi  lucru îl putea decide Curtea şi în urmă cu o lună, imediat după terminarea votului. Dacă s-ar fi întâmplat aşa ar fi scutit toată ţara de nebunia ce s-a consumat. Decizia Curţii s-a luat cu şase voturi pentru invalidare şi trei voturi pentru validare. Mă întreb, în afara afinităţilor politice ale judecătorilor care nu au vrut să invalideze referendumul, ce altceva o fi stat la baza votului lor. Datele după care ar fi trebuit să fie luată decizia curţii sunt simple şi la îndemâna oricui; dacă s-au prezentat la vot 50 plus unu din numărul electorilor Referendumul este valid iar dacă nu, nu. Ori şi marţi şi acum o lună cifrele erau la fel aşa că nu ştiu şi nici nu mai vreau să ştiu care sunt motivele Curţii de amânare a acestei decizii care au dus la isteria cu listele electorale permanente, cu ieşirea unei anumite categorii de votanţi din liste, cu reactualizarea după referendum a listelor, cu morţii care sunt încă vii şi cu tot tacâmul pe care-l ştim cu toţii atât de bine. Presiunile inimaginabile făcute asupra instituţiilor statului, făcute când de premier când de preşedintele interimar Crin Antonescu, au arătat lumii cât de disperaţi sunt şi câtă poftă de putere nemărginită au. Chiar şi adepţii metodelor lor s-au îngrozit la gândul că ceea ce părea de scurtă durată ar fi putut dura o veşnicie. Antonescu la Cotroceni nu ne-a arătat decât că fiecare zi care trecea îl transforma şi-l contura într-un dictator isteric aservit unor interese meschine cocoloşit în interiorul unor grupuri de interese dintre care nu puţine sunt asociate cu interlopi. Ponta premier în perioada de interimat ne-a arătat  un personaj făţarnic, fudul, încrezut şi mincinos şi impostor transformat în vârful de lance al Hrebenciucilor mai noi sau mai vechi de care nu se va putea desprinde niciodată. Fantoşă, acesta este cuvântul sub care-şi va consuma toată viaţa Ponta. Băsescu se va reîntoarce la Cotroceni, nu pentru că s-a demonstrat că este iubit de popor ci pe o procedură neîndeplinită până la capăt. Nici pentru el nu va fi uşor pentru că va fi nevoit să coabiteze cu un premier fără caracter şi cu un Parlament condus de doi  duşmani de moarte dintre care unul îşi doreşte mai mult decât orice să-i ia locul. Indiferent ce s-ar spune despre Băsescu, viaţa a demonstrat că este omul politic cel mai puternic din România, care cunoaşte cel mai bine clasa politică şi care are spre deosebire de ceilalţi o perspectivă asupra a ceea ce vom fi peste câţiva ani chiar dacă metodele de a ajunge acolo nu ne plac întotdeauna. Dacă nu va găsi o soluţie pentru reconciliere, lucru extrem de greu cu personajele actuale ale vieţii politice, ne aşteaptă vremuri tulburi pentru că premizele continuării războiului declanşat sunt deja atinse iar fitilele sunt aprinse de peste tot.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: