Bătaie la o cârciumă din Plopşoru

Poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe terasa unui local din comuna Plopşoru, s-a produs o altercaţie între mai mulţi tineri.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că N.C., de 31 ani, I.I.L., de 24 ani şi I.D.M., de 23 ani, toţi din comuna Brăneşti, judeţul Gorj, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, l-au agresat fizic pe G.C.G., de 24 ani, din localitate. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din verificări s-a stabilit că localul unde s-a produs agresiunea, administrat de către C.V., de 24 ani, din aceeaşi localitate, nu era asigurat cu personal propriu sau specializat de asigurare a ordinii publice.

Pe numele celor trei suspecţi ai agresiunii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. De asemenea, administratorul localului este suspectat de săvârşirea infracţiunii de neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, faptă prevăzută de art.2, alin. 3 din Legea nr. 61/1991, republicată.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: