Bătăuşul de la Rovinari, prins la Bucureşti

Un târgujian de 21 ani, care se sustrăgea urmăririi penale, fiind suspectat de comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi lovire sau alte violenţe, a fost depistat şi reţinut de către poliţişti, pe raza municipiului Bucureşti. Suspectul urmează să fie încarcerat, întrucât pe numele său există emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au extins cercetările în cazul privind faptele de violenţă, comise în seara zilei de 4 decembrie, în jurul orelor 22:00, într-un bar din oraşul Rovinari, când un tânăr de 21 ani, care se afla în incinta localului, a fost agresat fizic şi ameninţat de mai multe persoane.

Se ascundea în Capitală

Iniţial, în data de 13 decembrie a.c., poliţiştii au emis pe numele lui C.C., de 29 ani, din municipiul Târgu-Jiu, ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire sau alte violenţe şi port, fără drept, în locuri publice, de obiecte confecţionate pentru lovire, suspectul fiind arestat preventiv la 14.12.2011, pentru o perioadă de 29 de zile, prin mandatul de arestare preventivă emis de către Judecătoria Târgu-Jiu.

Poliţiştii şi procurorii au extins cercetările în acest caz şi au mai identificat un alt suspect, G.C.T., de 21 ani, din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj. Din probatoriul administrat a rezultat că G.C.T., în seara zilei de 4 decembrie a.c., împreună cu alte persoane, a exercitat acte de violenţă fizică asupra tânărului de 21 de ani, producând scandal şi indignarea persoanelor care se aflau în interiorul barului. În aceleaşi împrejurări, suspectul G.C.T. a ameninţat partea vătămată cu un pistol pe care îl deţinea ilegal.

Întrucât G.C.T. se sustrăgea urmăririi penale, poliţiştii şi procurorii au solicitat instanţei de judecată, arestarea preventivă a suspectului. În cursul acestei zile, 19.12.2011, Judecătoria Târgu-Jiu a admis propunerea de arestare preventivă şi a emis pe numele suspectului G.C.T. mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmare a investigaţiilor complexe şi a schimbului de informaţii realizat între poliţiştii gorjeni şi cei dinBucureşti, suspectul a fost depistat şi reţinut în ieri.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: