De câteva zile dau nas în nas cu o ştire care la început mi s-a părut amuzantă, apoi îngrijorătoare, după care de-a dreptul stresantă şi în final enervantă rău de tot. Este vorba de celebrul surcel care a fost înfipt în măruntaiele unui tren în care se afla ministrul transporturilor, alături de o trupă de ziarişti dornici de plimbare la Sinaia. Ce-i drept, când am văzut cum alerga un oficial al CFR-ului gătit la cămaşă şi cravată plus burta din dotare, către cel mai apropiat copac de locul unde se înţepenise trenul am crezut că este rost de explozie şi omul vrea să se îndepărteze cât mai grabnic, dar nu înţelegeam de ce colegul său a rămas culcat sub roţi ca în tranşee. După ce l-am văzut din nou pe “burtos” că revine la tren victorios purtând sub formă de stindard o creangă cu frunze pe care i-a întins-o celui din tranşee am crezut că e un  film de comedie. M-am îngrijorat un pic atunci când am văzut că specialistul din tranşee a rupt un băţ din creangă pe care l-a folosit pe post de ştiuţ la o conductă de sub tren! Când am văzut că protagoniştii filmului se grăbesc să urce în vagon am fost îngrijorat pentru că mi-am închipuit că uitaseră băţul în conducta trenului. De unde să ştiu eu că aşa porneşte un tren oprit!? M-a cuprins o stare de stres când am văzut-o pe ministresa transporturilor că le zice ziariştilor să facă ciocul mic şi să nu dea ştirea la televizor că vinovat de oprirea trenului este un ziarist care a apăsat greşit un buton al trenului…. Nu mi-a fost clar dacă ziaristul vinovat a tras semnalul de alarmă sau a făcut altceva pentru că mi-am închipuit faptul că în cabina mecanicului, în timpul mersului oricărui tren fie el şi de protocol, nu intră nici măcar ministru oricât de ministru al fi el. De enervat, m-am enervat când  de-a lungul a câtorva zile televiziunile au făcut din băţul înfipt în conductă catastrofa nucleară ce ne mai lipsea. La orice oră din zi şi din noapte dacă deschideai televizorul pe anumite canale îl vedeai pe acel purtător de burtă ceferistă alergând ca disperatul şi transpiratul peste liniile de cale ferată cu creanga de copac în mână către trenul în care şefa lui de la minister aştepta să se înfigă băţul în conducta trenului care trebuia să ajungă la Sinaia. M-am enervat şi mai tare când am înţeles că d-na Boagiu a cerut ca evenimentul respectiv să nu fie dat publicităţii pentru că el a fost provocat de unul dintre ziariştii neatenţi. Dincolo de culmea tehnicii atinsă de specialiştii căilor ferate române care au reuşit în timp record să pună în practică o soluţie ecologică, dacă am în vedere că este vorba de creanga unui copac crescut fără îngrăşăminte chimice, cererea ministrului transportului către ziarişti mi se pare cel puţin idioată pentru că se ştie că un secret cunoscut de mai mult de două persoane are toate şansele să devină o chestiune publică. Dacă nu a fost tras semnalul de alarmă, d-na ministru trebuie să ne spună ce căuta ziaristul în cabina mecanicului şi cu a cui aprobare?! Dacă tot a fost oprit trenul printr-o manevră greşită făcută de cineva din afara CFR de ce nu s-a aplicat şi în acest caz procedura impusă de  normele interne ale CFR chiar dacă pentru acest lucru ar fi trebuit să mai staţioneze lângă teiul celebru câteva ore?! Faptul că nu a cerut aplicarea legii şi a regulile stricte ale CFR precum şi apelarea neinspirată la o înţelegere tacită de genul “tu nu spui nimic despre mine că nici eu nu spun despre tine” face din ministrul transporturilor  promotorul acestui caz difuzat şi comentat până la exacerbare. Aşa că acum are ce merită!