Bătută pentru un berbec

O bătrână din comuna Dăneşti a ajuns pe patul de spital după ce a fost bătută de către un consătean. Femeia susţine că presupusul agresor a lovit-o cu pumnii şi picioarele până când a căzut la pământ, dar la poliţie cel acuzat a declarat cu totul altceva. Omul spune că doar s-a certat cu bătrâna şi că vânătăile de pe corp le are de la un berbec care ar fi împuns-o. Poliţia face cercetări pentru a stabili cine are dreptate. Bătrâna şi fiul ei susţin că vor merge la medicul legist pentru a obţine certificat medico-legal întrucât nu sunt dispuşi să-şi ierte vecinul bătăuş. „Eram cu oile la păscut pe proprietatea mea a venit şi el şi a zis să plec că sunt pe terenul lui. Un berbec din turma mea s-a împreunat cu oile lui şi nu a vrut să mi-l dea înapoi, ne-am certat şi apoi a început să mă bată, m-a lovit cu un baston, cu pumnii şi picioarele şi nu mi-a înapoiat nici berbecul. Am anunţat poliţia, a venit şi le-a zis că nu m-a bătut ci că m-a împuns berbecul dar nu e aşa. O să-l dau în judecată”, a spus victima Victoria Popescu.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: