Băuţi la volan în ziua de votări

Gorjenii au continuat să se urce la volan sub influenţa băuturilor alcoolice chiar şi în ziua alegerilor, când toţi poliţiştii din judeţ au fost mobilizaţi pentru a preveni turismul electoral. Cea mai ridicată concentraţie de alcool, de 0,81 mg/l în aerul pur expirat, a fost depistată aproape de miezul nopţii trecute la un şofer de 24 de ani din municipiu, care conducea pe DN 66. Un alt tânăr din municipiu, de 22 de ani, a fost depistat ieri cu o concentraţie de 0,70 în timp ce conducea pe strada Olari. Un şofer din Vâlcea a fost descoperit şi el la Polovragi conducând un autoturism, deşi avea o concentraţie de 0,44 mg/l  alcool în aerul pur expirat. Alţi şoferi au avut ghinionul de a se urca la volan fără să aibă permis sau număr de înmatriculare la autovehiculele pe care le conduceau. Un tânăr din Craiova a fost depistat la Căpreni conducând un tractor, deşi acesta nu era înmatriculat, iar el nu avea permis. Un tânăr de 30 de ani din Crasna a dat nas în nas cu poliţiştii din Ţicleni, el aflându-se la volanul unui camion, deşi nu avea permis pentru a-l conduce, pe numele său, ca şi pe cele ale celorlalţi, fiind întocmit dosar penal. Poliţiştii au aplicat duminică 240 de sancţiuni, în cuantum de 36.000 de lei, în cadrul controalelor pe care le-au făcut în ziua alegerilor.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: