Bebeluş spălat cu apă prea fierbinte de sora lui

Cumpănă mare ieri în viața unui bebeluș de 8 luni din Polovragi, lăsat singur acasă cu sora sa de 15 ani. Băiatul a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 10% din suprafața corporală după ce sora a încercat să îi facă baie. Fata nu a dozat însă bine apa, a pus mai multă din cea fierbinte într-o oală, iar cel mic ar fi tras spre el vasul. Medicii spun că rănile nu îi pun în pericol viața, veste care nu îi liniștește deloc pe părinții care erau plecați pe munte la adunat de afine.

Incidentul s-a produs ieri în jurul prânzului, când o vecină a celor doi copii a fost chemată în mare grabă de sora băiatului să o ajute într-o chestiune „dificilă” despre care nici nu dorea să vorbească. Panicată, cea mică a primit însă ajutor la timp și lucrurile au evoluat în bine. „Eu eram plecată la copilul meu să dau la vite când m-a chemat fata. Ea era cu copilul în brațe la mine acasă și zicea că a vrut să-i facă baie. Nu ar fi apreciat cât e de fierbinte apa și așa s-a ars copilul. M-am dus la circa medicală cu o mașină, de aici cu o salvare la spital și sperăm să fie bine”, a spus Ioana Sărdaru, vecina celor mici.

Singuri acasă

Băiețelul de 8 luni și sora sa mai mare au rămas ieri singuri acasă pentru că părinții lor au plecat încă de dimineață pe munte pentru a culege afine. Producția de anul acesta e afectată de secetă și grindină, iar oamenii tocmai descoperiseră o zonă cu producție bună, vestea necazului de acasă făcându-i să plece repede de pe munte. „Sora mea stă de regulă cu amândoi copii acasă, dar acum, dacă am descoperit o zonă cu multe afine am zis să vină și ea la cules că noi doar așa facem bani, inclusiv pentru la iarnă. Ea e de regulă acasă cu copiii, dar acum s-a înțeles cu nepoțica să aibă grijă de băiețel. Cel mic am înțeles că a făcut treaba mare pe el și fata a vrut să îl spele, dar nu a știut cum să procedeze exact. Din ce am înțeles ea ar fi pus apa caldă în cadă, s-a dus să ia apa rece, iar el ar fi tras de cadă și ar fi răsturnat-o pe el”, a spus o mătușă, deși e greu de crezut că un bebeluș care încă nu merge în picioare e în stare să răstoarne o cadă cu apă.

Micuțul a fot adus în grabă la spitalul din Novaci, unde medicii i-au acordat primul ajutor, de aici cel mic fiind transportat la spitalul de Arși din București. Medicii doreau inițial să solicite un elicopter SMURD, dar aparatul de zbor de la Craiova avea cazuri și mai urgente de rezolvat și, ca urmare, cel mic a fost preluat de o salvare și dus în capitală.„Este o arsură termică, cu apă opărită. Din ce ni s-a spus, la baie a fost greșit dozajul termic la boiler, dar starea pacientului este stabilă, nu presupune riscuri, cu excepția celor infecțioase. Noi am asigurat condiții sterile la bandajare și am dispus transferarea sa la o clinică de specialitate din capitală”, a menționat directorul medical de la Spitalul Novaci, dr. Cătălin Preda.

VERIFICĂRI

Cazul a intrat și în atenția inspectorilor de la Direcția pentru Protecția Copilului Gorj, care s-au autosesizat, instituția urmând să deschidă o anchetă menită să stabilească dacă părinții se mai pot ocupa în continuare de soarta celor doi copii.

Vizualizări: 1,395

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: