Berca şi Cârciumaru au aceeaşi idee de campanie. A lui Manţog!

Târgujienii asistă la o situaţie cel puţin hilară înainte de declanşarea campaniei electorale în mod oficial. Candidaţii fură ideile altora. Democrat-liberalul Eduard Berca şi social-democratul Florin Cârciumaru au ca şi principal subiect de campanie realizarea unei alei pietonale pe Calea Eroilor, care să pornească de la Masă Tăcerii şi să se termine la Coloana fără Sfârşit, ceea ce presupune închiderea traficului în zona Parcului Municipal. Berca a refuzat în emisiunea „Provocare la Adevăr“ de la Gorj Tv să mai spună un alt proiect pe care-l va prezenta târgujienilor, deoarece primarul Florin Cârciumaru i-ar putea fura ideea, aşa cum a făcut cu Aleea Eroilor, pe care ar fi prezentat-o la un radio local. Pentru ca lucrurile să fie de-a dreptul interesante, intervine consilierul judeţean Ionel Manţog, care aminteşte că pe acest proiect s-a bazat campania sa din 2008 pentru Consiliul Judeţean.

Eduard Berca, candidatul PDL la primăria Târgu Jiu, a fost aseară într-o emisiune la Gorj Tv. Printre altele, Berca a fost rugat să-şi promoveze trei proiecte cu care va ieşi în campanie electorală. Acesta a preferat să fie discret. A şi motivat de ce. De frica primarului Florin Cârciumaru. Berca spune că primarul i-a furat ideea privind realizarea unei alei pietonale pe Calea Eroilor, motiv pentru care va fi mai discret. „Am spus cum ceva timp la o emisiune la radio că ne dorim să facem din Calea Eroilor o arteră care să promoveze oraşul şi pe Brâncuşi. Chiar l-aş fi invitat pe domnul Mihai Ţopescu (n. red artist plastic) să expună şi ieri sau alaltăieri am văzut un articol şi povestea domnul Cârciumaru că anul acesta face din calea Eroilor ceva de speriat“. Aceasta a fost declaraţia lui Berca de aseară.

Înainte cu o seară, pe scaunul din studioul Gorj Tv a fost consilierul judeţean Ionel Manţog. Acesta a comentat tot pe marginea acestui subiect amintind că pe ideea promovată acum de Cârciumaru şi-a construit campania din 2008. Nu ştia că-l inspirase şi pe colegul Berca. Televiziunea a difuzat şi un reportaj de acum patru ani cu aceasta care îşi motiva opţiunea. Dacă i se va cere părerea, Manţog a declarat că va sprijini la nivel de consultanţă proiectul primăriei. „O să le fac o cerere să-mi dea şi mie documentele care sunt publice, legate de acest proiect, că poate aşa cum în 2008 am emis nişte păreri care acum sunt bune, poate mai am nişte păreri prin buzunare şi poate pun şi eu o dală mai lucioasă, mai frumoasă, mai cine ştie cum“, a spus acesta. Consilierul judeţean a mai spus că ar dori o dezbatere cu partea tehnică din primărie pentru a afla în ce stadiu este acest proiect.

IDEE

Nu ar fi prima idee furată, a declarat Ionel Manţog. La fel s-a întâmplat şi cu insuliţa de pe Jiu, însă de la ideea promovată de el, până la ceea ce a realizat primăria, este o diferenţă  foarte mare.

ŞEF

Eduard Berca a mai spus la Gorj Tv că şeful campaniei sale este preşedintele PDL Târgu Jiu, Nicolae Daviţoiu, care va ocupa şi locul doi pe lista de consilieri.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: