Ţărăniştii au un candidat cum nu mai e altul în ţară

Nici nu a împlinit vârsta de 23 de ani şi vrea să devină primăriţă. Este vorba despre Elena Georgiana Pârvu, care va candida la Primăria Săuleşti din partea Partidului Naţional Țărănist. Candidatura acesteia a fost anunţată ieri, într-o conferinţă de presă. ”Este cel mai tânăr candidat şi cred că nici în ţară nu există aşa ceva”, spune Matei Catrinoiu, liderul ţărănist. Tânăra provine din Săuleşti şi a terminat Facultatea de Psihologie - Pedagogie în cadrul Universităţii ”Spiru Haret”, filiala Târgu Jiu. Tânăra îl acuză pe actualul primar, Constantin Drăghici, că nu a făcut nimic în comună. Elena Pârvu consideră că tinerii din comună îi vor acorda voturile la alegerile din 10 iunie. ”Anul acesta, când voi împlini 23 de ani, voi candida pentru postul de primar al comunei Săuleşti şi voi face tot ce este necesar aici. Vreau să fac tot ceea ce domnul primar nu a putut să facă, să asfaltez drumul, să ajut oamenii, să introduc canalizarea pe uliţele satelor. Primarul face numai ce vrea dânsul. Cred că am şanse să câştig Primăria Săuleşti şi să atrag tinerii de partea mea. Nu îmi e teamă de contracandidaţi”, susţine Elena Pârvu.

(A.A.)

Vizualizări: 192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: