Bisericile din Runcu au intrat în reparaţii

Mai multe lăcaşe din cult din comuna Runcu sunt vizate pentru a intra în reparaţii şi recondiţionări în această perioadă. Este vorba de bisericile din trei sate ale comunei, unde se vor efectua lucrări de restaurare a picturii, cât şi pentru efectuarea izolaţiei termice la exteriorul clădirilor. Circa 1,5 miliarde de lei vechi alocă autorităţile locale pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la aceste lăcaşe de cult.

Autorităţile locale din Runcu pun un mare accent pe lăcaşele de cult din comună. Aşa se face că în această perioadă se lucrează la restaurarea mai multor biserici din zonă. Primăria a alocat bani grei pentru efectuarea acestor lucrări. Acolo unde se impune restaurarea picturilor, lucrările vor fi executate de specialişti autorizaţi. Primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, a precizat care sunt bisericile care vor avea parte de îmbunătăţiri vara aceasta. „Schimbăm acoperişul la Biserica din satul Bâlta, precum şi izolaţia termică exterioară. Punem polistiren pe biserică şi refacem pictura la această biserică. Vor începe lucrările de refacere a picturii bisericii Bâltişoara, atât în interior, cât şi cea exterioară. Picturile vor fi refăcute de pictori autorizaţi de către Mitropolia Olteniei şi forul superior al acesteia. Vor începe lucrările de pictură şi la Biserica din Răchiţi. Toate cheltuielile le suportăm noi, cu bani de la bugetul local. Lucrările la fiecare lăcaş de cult costă în jur de 500 de milioane lei vechi”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu.

În paralel, autorităţile locale din Runcu au dispus efectuarea de lucrări de reparaţii şi la căminul cultural din satul Bâltişoara. Aici se va reface izolaţia termică a clădirii.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: