Blocaj cu repetiție. Acord de mediu pentru hidrocentrală, suspendat în instanță

Curtea de Apel Cluj-Napoca a decis, miercuri, suspendarea acordului de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstolița – un proiect energetic aflat în stadiu de finalizare de peste 90%. Hidrocentrala urma să fie pusă în funcțiune în noiembrie, spune ministrul Energiei.
Ar fi fost, astfel, prima hidrocentrală finalizată după trei decenii, investiție începută înainte de 1990.
"Deși am câștigat pe fond anterior, astăzi am luat act cu regret de decizia instanței de apel. Este o decizie “temporară”, pentru că urmează judecarea privitoare la anularea acordului de mediu pentru hidrocentrala Răstolița, cu termen fixat pentru 24 iunie. Rămânem încrezători că putem câștiga, ceea ce ar debloca — din nou — acest proiect strategic.
În perioada 2019–2024, din cauza blocajelor generate prin litigii în serie de 2-3 asociații de mediu (între care Declic și Bankwatch), Hidroelectrica a pierdut anual 317.140 MWh/an energie neprodusă. Valoarea totală a acestei pierderi se ridică la aproximativ 190 milioane euro pentru Hidroelectrica și 253 milioane euro pentru statul român, care a trebuit să compenseze prin importuri scumpe de energie. În total, pierderea totalizează 443 milioane euro.
Valoarea investiției în hidrocentrala Răstolița este de 11.771.666.000 lei, sumă care riscă să devină prejudiciu din buzunarele fiecărui român dacă proiectul nu este finalizat.
Ce urmează? Pe 24 iunie 2025, se va judeca fondul cauzei, unde vom demonstra că acordul de mediu a fost emis legal, așa cum am reușit și pe fond, în procesul câștigat anterior. Și vom duce la bun sfârșit această investiție strategică.
Mesajul meu este clar: NU vom ceda în fața acestor obstacole. E doar o chestiune de timp pierdut pentru toți românii, din păcate. Lupta continuă — până la capăt. România are dreptul să-și valorifice resursele pentru a asigura independența energetică și prosperitatea cetățenilor săi, fără să depindă de șantajul energetic din Est. Suntem pe baricade până la capăt, pentru fiecare român care merită un viitor mai sigur și cu facturi mai mici", e mesajul transmis pe Facebook de ministrul Burduja.
Vizualizări: 850
Distribuie Trimite pe WhatsApp