Codul de caniculă se prelungește

ANM a actualizat miercuri atenționările meteorologice, astfel că miercuri în Moldova, nordul Munteniei și în Carpații Orientali și Meridionali va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică, iar joi o atenționare Cod galben de caniculă pentru aproape toată țara.

Miercuri, între orele 12.00 și 23.00, în vestul Moldovei, nordul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

Joi, în cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, iar disconfortul termic va fi în creștere.

Temperaturile maxime se vor încadra între 30 de grade în nordul și centrul țării și 36…37 de grade, izolat în Banat și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă. Local, în Câmpia Română și Câmpia de Vest indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Vizualizări: 674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: