Boc si Geoană au semnat Parteneriatul pentru Romania

Liderii PD-L şi PSD, Emil Boc şi Mircea Geoană, au semnat, aseară, la Palatul Parlamentului, protocolul de colaborare dintre cele două formaţiuni privind constituirea majorităţii guvernamentale. Parteneriatul pentru România, valabil până în 2012, prevede menţinerea cotei unice de 16%, dar şi măsuri compensatorii pentru categoriile defavorizate ale populaţiei.

            Imediat după semnarea documentului, Mircea Geoană a menţionat: „Asta este, Doamne ajută! Astăzi, democraţia românească a arătat că ne-am maturizat. La situaţii excepţionale, soluţii excepţionale. Formula pe care am găsit-o era singura capabilă să sigure României stabilitate şi guvernare competentă. Acordul respectă identitatea diferită a celor două formaţiuni politice.

Avem şansa de a transforma România din temelii, să corectăm lucrurile proaste care s-au acumulat în politică şi în administrarea ţării de la Revoluţie încoace.

Este cel mai ambiţios program de dezvoltare din istoria României moderne. Vom proteja minorităţile din România în continuare”.

            La rândul său, Emil Boc a precizat: „Pornim la drum cu un singur obiectiv, de a da României o guvernare stabilă şi eficientă în vremuri grele. Oamenii îşi pun speranţa că vor fi protejaţi şi nu vor avea de suferit de pe urma unor iresponsabilităţi sau de pe urma unor oameni care nu sunt puşi acolo pe criterii de profesionalism. Am semnat astăzi parteneriatul nu pentru a reface trecutul, ci pentru a da un viitor stabil României. Respectarea măsurilor convenite va fi adevărata măsură a parteneriatului. Şi PSD şi PD-L au înţeles că vremea disputelor trebuie să înceteze. Angajamentul PD-L este unul al bunei credinţe şi va veni în acest parteneriat cu tot ce are mai bun: soluţii şi oameni. Astăzi e timpul ca politicienii şi partidele să se confrunte în programe, în performanţe şi în capacitatea de a face lucruri bune pentru ţară. Suntem parteneri dar vom fi în continuare competitori politici. Pornim cu buna credinţă şi să dea Dumnezeu ca aceste angajamente pe care le-am semnat astăzi să se realizeze”.

            Documentul conţine 25 de obiective privind reforma domeniilor esenţiale ale societăţii româneşti, dar şi creşterea eficienţei şi a credibilităţii Parlamentului. În plus, atât PSD, cât şi PD-L vor avea candidaţi separaţi la alegerile prezidenţiale din 2009.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: