Boeriu spune că niciun spital din Gorj nu va fi desfiinţat

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Marius Boeriu, este convins că nu va fi desfiinţat nici un spital.

Acesta se bazează pe faptul că foarte multe persoane au făcut lobby la Ministerul Sănătăţii...

Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj spune că toate zvonurile referitoare la desfiinţarea spitalelor din Bumbeşti Jiu şi Rovinari nu se vor adeveri şi asta pentru autorităţile locale din Gorj s-au înghesuit la uşa Ministrului Sănătăţii cu argumente în defavoarea desfiinţării. „Toată lumea s-a dus şi a intervenit să nu fie desfiinţate, autorităţile au sprijinit, managerii spitalelor despre care era vorba s-au dus şi ei de-au intervenit, toată lumea se zbate să rămână spitalele pentru că numai de câştigat avem dacă rămân”, a declarat Marius Boeriu, directorul DSP Gorj.

Mai mult decât atât, acesta spune că în alte judeţe ministerul a enumerat deja spitalele care vor fi desfiinţate în timp ce la Gorj nu a venit nimic până acum. „S-a dus preşedintele Consiliului Judeţean, s-a dus prefectul, s-au dus primarii localităţilor respective şi nu în ultimul rând s-au dus managerii unităţilor medicale. Cine are interesul să nu rămână spitalele, şi eu m-aş bucura să rămână pentru că în cele din urmă şi eu m-am zbătut”, a declarat Marius Boeriu. Directorul de la DSP Gorj spune că a fost personal la secretarul general din Ministerul Sănătăţii pentru a-i da argumente contra desfiinţării. „S-au făcut dotări de zeci de miliarde cu banii lor de la minister, am documente semnate de ei, chiar la Sadu s-a făcut dotare cu aparatură, mese de operaţie, mese ginecologice, aparate de anestezie, terapie intensivă şi acum vi şi le închizi sau le reprofilezi, unde e câştigul şi mi-a dat dreptate. Ce a avut de închis s-a închis până acum şi sunt spitale în alte judeţe care nu sunt nici măcar la jumătatea celor din Gorj”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: