Bogoi caută soluţii printre jucătorii tineri şi juniori

Antrenorul Adrian Bogoi a testat o serie de jucători aflaţi în probe la meciul amical cu Gilortul Cărbuneşti de miercuri, dar s-a uitat şi la juniorii clubului cu care a disputat un joc  amical după amiaza, folosind jucători aflaţi în probe. După acest joc şi după ce i-a mai văzut pe o parte dintre ei şi la jocul şcoală de după-amiază, acesta a renunţat la patru dintre jucătorii care veniseră pentru probe.

Jucătorii care au evoluat constant la Pandurii sezonul trecut şi care au fost folosiţi în primul unsprezece în amicalul cu Gilortul sunt deocamdată singurele certitudini ale echipei Pandurii, care nu a perfectat încă nici un transfer. Deşi are în lotul lărgit jucători care sunt în curs de perfectare a legitimărilor, Pandurii nu a înregistrat nici o nouă achiziţie pentru noul sezon la FRF. Deocamdată antrenorul Adrian Bogoi mai caută soluţii printre jucătorii tineri care se pregătesc cu echipa, în acest moment fiind încă cinci jucători noi în lot, după ce s-a renunţat la o parte dintre cei veniţi în probe. „Ne pregătim intens acum pentru începerea noului campionat şi vreau să găsesc soluţii după fiecare antrenament şi după fiecare meci amical. A fost o partidă bună de verificare, ne urmăm ciclul săptămânal, ieri am avut două antrenamente, la fel vom avea şi în continuare două antrenamente şi sâmbătă avem un nou meci amical la Mioveni după care vom trage concluziile finale pentru că acesta este lotul şi vreau să mă folosesc de toţi jucătorii pe care îi avem chiar dacă sunt foarte tineri”, a spus Bogoi după amicalul cu Gilortul.

Antrenorul a precizat că e nevoit să caute soluţii pentru echipă printre juniori şi jucătorii tineri: „Ne-a interesat şi scorul, dar şi relaţiile de joc şi, în mod special, fiecare meci îmi dă posibilitatea să mai găsesc o soluţie sau două pentru echipă. Pentru că soluţiile trebuie să le caut eu dintre cei de la juniori sau din tinerii care mai vin, nu ne aduce nimeni fotbalişti nu consacraţi, dar care să ajute într-o perioadă scurtă echipa. Aşa că fiecare joc şi fiecare antrenament este un prilej pentru a căuta soluţii pentru meciurile din campionat”.

Folosiţi titulari în meciul cu Gilortul, dar şi la amicalul precedent, portarul Iulian Dinu şi atacantul Dumitru Rogac par să fie primele opţiuni ale antrenorului dintre noii veniţi. Şi japonezul Kazuki Takahashi de 22 de ani, care a evoluat sezonul trecut pentru FCU Craiova, şi se pregăteşte cu Pandurii de o săptămână, ar putea fi o soluţie pentru viitorul sezon.

Vizualizări: 778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: