Boza, de acord cu intrarea CEO în Fondul Suveran

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, este de acord cu intrarea companiei în Fondul Suveran de Investiţii. „Cred că este un lucru bun. Le spun celor care sunt contra şi care spun că vine cineva să ne ia banii, haideţi să ne uităm la fondul suveran din Polonia, care are rezultate fantastice şi a ajutat companiile care au avut nevoie de investiţii”, a spus Boza.

Acesta nu crede în teoria că fondul a fost creat pentru a avea guvernul bani de pensii şi salarii. „Dacă se urmăreau doar banii, se făcea un fond numai cu companiile foarte rentabile, cu Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. În acest fond au intrat şi companii care au probleme, care au nevoie de o infuzie de capital”, a mai spus Boza la Accent TV.

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 174 de voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Din acest fond fac parte câteva zeci de companii de stat, Complexul Energetic Oltenia fiind adăugat în ultimul moment. (A.A.)

Vizualizări: 2,890

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: