Brâncuşi în UNESCO, un nou eşec al autorităţilor

Autorităţile locale şi naţionale au eşuat din nou în demersul lor de includere a Ansamblului monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO. Un eşec aşteptat.

Ministrul Culturii a explicat într-un răspuns la interpelarea deputatului Dan Vîlceanu că demersurile vor putea fi reluate în 2021. „Decizia de suspendare a acestei evaluări ICOMOS înseamnă că propunerea de includere a Ansamblului Monumental Brâncuşi de la Târgu Jiu este practic blocată cel puţin până în 2021”, se arată în răspuns.

Prima încercare a autorităţilor de a introduce operele lui Brâncuşi de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO a fost în 2012. „Dosarul a fost prima dată elaborat şi înaintat spre a fi propus pe lista nominalizărilor la Lista Patrimoniului Mondial în 2012, la finalul acestui proces dosarul fiind însă refuzat în 2015”, arată Ministerul Culturii.

Procesul a fost reluat în 2016, deşi între timp autorităţile nu au făcut nimic care să schimbe starea de fapt, operele sunt tot nerestaurate, iar strada Eroilor este blocată de maşini.

Concluzia ministrului Culturii este însă aceea că autorităţile române şi-au făcut datoria. „În concluzie, statul român s-a achitat de orice obligaţie în ceea ce priveşte susţinerea acestui dosar, care nu poate fi inclus în 2019 din cauza unor modificări la nivelul procedurilor UNESCO ce se dovedesc a fi necesare. Pentru moment, evaluarea ICOMOS este suspendată, nu anulată şi nu s-a pus problema retragerii candidaturii”, se arată în răspunsul semnat de ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer Daniel Breaz.

Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu a spus că va avea marţi discuţii cu ministrul Culturii pe acest subiect. „Marți, 8 ianuarie, voi merge la ministrul Culturii pentru a afla ce se întâmplă cu acest dosar pentru care PSD dădea asigurări că va fi un succes. În timp ce Brâncuşi este printre cei mai bine vânduţi sculptori din lume şi inspiră milioane de oameni, statul român îşi arată nepriceperea. Merg la Minister pentru că vreau să ştiu şi ce se întâmplă cu proiectul Muzeului Brâncuşi care urma să fie în Casa Gănescu, proiect amânat de ani de zile. De asemenea, voi argumenta importanţa alocării de fonduri pentru modernizarea Căii Eroilor”, a spus Vîlceanu, care este de părere că „dezvoltarea Târgu Jiului trebuie să se facă în jurul Axei Brâncuşi”.

Jurnalistul Narcis Daju de la GorjNews a cerut public autorităţilor să renunţe la demersul înscrierii operelor lui Brâncuşi de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO, până când nu vor face ce trebuie pentru a le pune în valoare. „În 2017, înainte să semneze acordul cu maneliştii din Institutul Naţional al Patrimoniului, pentru depunerea dosarului de candidatură, l-am rugat personal pe primarul Romanescu să nu-şi bata şi el joc de Ansamblul Brâncuşi şi de reputaţia la nivel mondial a acestor capodopere. «Ştiu, domnu Daju, aveţi dreptate, dar nu vreau să se spună că Romanescu se opune intrării Ansamblului Brâncuşi în UNESCO». Asta mi-a răspuns, şi pot face oricând proba audio. Adică imaginea lui Romanescu e mai importantă ca imaginea lui Brâncuşi. Orice idiot îşi dă seama că, din moment ce în 2014 a luat cea mai mică notă posibilă, iar în 2018 tot UNESCO a decis să-l ţină la uşa cel puţin până în 2021, valoarea şi reputaţia la nivel mondial a Ansamblului Brâncuşi a scăzut foarte mult”, a scris jurnalistul pe pagina de socializare. (A.A.)

Vizualizări: 545

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: