Bravo, Steaua!

Faptul că autorul acestui text este un antistelist convins de mic nu schimbă datele problemei. În fapt, sunt un antibecalist, aș zice. În ultimii ani, cei mai înfocați steliști sunt ei înșiși antibecaliști și, dacă stăm să ne gândim că Gigi a creat Steaua după propriul chip, asta din păcate înseamnă că adevărații steliști s-au întors împotriva echipei pe care o iubesc. Paradoxul steliștilor antisteliști este doar una dintre glumele făcute de actualul patron. Gigi este antrenorul Stelei, asta este evident din ultima numire a antrenorului. Ilie Stan- Să fim serioși. Ilie Stan cred că nici la antrenamente nu merge. Probabil ia minimul pe economie doar ca să stea pe bancă la meciuri și să dea din mâini ca și când ar da indicații. La rândul lui, Gigi nu antrenează singur Steaua, ci este doar un intermediar foarte influențabil. Steaua este antrenată de Meme Stoica, de Victor Pițurcă, de Viorel Păunescu, de Puiu Iordănescu și alții. Da, în același timp. Pe lângă harababura totală de la nivelul băncii tehnice, Gigi a mai sabotat și alte elemente din fundația pe care se sprijinea mitul. A desființat grupele de copii și juniori, a umilit fostele glorii, a distrus jucători, a distrus mitul stadionului Ghencea și, în fine, a rupt echipa de tot ce avea sfânt și vechi, apoi și-a dedublat fantastica personalitate și și-a impus-o forțat în toate cotloanele aceste istorii. Din fericire pentru Gigi și din păcate pentru fanii decenți ai Stelei, steliști sunt foarte mulți. Drept dovadă că Steaua transformată în ”Steaua lui Gigi” încă umple stadioane. Stadioane pline de cocalari, de monștri dezumanizați care nu înțeleg nimic nici măcar dintr-un fenomen simplu cum e fotbalul. Dar pline.

În aceste condiții, că Steaua este, totuși, anul ăsta ca și-n alți ani, echipa care ține steagul sus în turneele mai la vest de Timișoara. Și ăsta este un lucru demn de toată lauda. Meritele îi aparțin exclusiv Stelei, acestui nume, adică, nicidecum lui Becali, suporterilor care-au fost alaltăieri pe Arena Națională și nici măcar jucătorilor. Ce are Steaua acum nu echipă, iar în tribune nu sunt suporteri. Dar pentru ce a avut, pentru numele ăsta simplu, de șase litere, de pe sigla clubului, Steaua rămâne, ne convine sau nu, cea mai bună echipă din România.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: